Selena Gomez s-a dat de gol. Cine este noul iubit al artistei

Selena Gomez a început anul 2023 cu dreptul. Sau, cel puțin, asta cred fanii și presa de peste Ocean. Artista a dat apă la moară cu cele mai recente apariții ale sale, iar Selenatorii sunt de părere că au aflat identitatea celui care i-a furat inima Selenei.

Publicat: 6 ianuarie 2023, 10:08
Selena Gomez s-a dat de gol. Cine este noul iubit al artistei

Selena Gomez poate primi titlul pentru cea mai secretoasă vedetă. Artista preferă să fie mult mai discretă cu viața ei amoroasă, mai ales după relația publică pe care a avut-o cu Justin Bieber. Toată agitația din jurul acestui capitol a copleșit-o, așa că a decis că tot ce urmează după Justin Bieber să fie ținut departe de ochii curioși. Însă, vedeta a uitat un singur aspect. Și anume, acela că fanii ei sunt extrem de vigilenți și că nu le scapă nimic.

Peste Ocean, presa a început să scrie faptul că Selena Gomez nu mai este singură. Presupusul ei partener ar fi nimeni altul decât Brad, fratele lui Nicola Peltz. Artista și soția lui Brooklyn Beckham sunt cele mai bune prietene, iar anul 2022 l-au încheiat cu un matching tattoo. How cool is that?!

Selena Gomez iubește din nou?!

Zvonurile au început să circule de ceva vreme și au fost alimentate de podcastul Not Skinny But Not Fat. Realizatorul podcastului a fost cel care a scris pe social media „Ok, Selena se întâlnește cu Brad, fratele lui Nicole!”. De acolo și până la o adevărată nebunie în jurul celor doi a mai fost un singur pas.

Evident, din peisaj nu avea cum să lipsească DeuxMoi, pagina de Instagram care este la curent cu tot ce fac vedetele de peste Ocean. Într-o sesiune de Q&A, aceștia au scris pe Stories: „Eu am auzit că nu ar fi împreună. O persoană din anturajul lui Bradley mi-a spus că Selena nu ar fi genul lui de persoană. A fost vorba doar de conjuctură.”

Între timp, fanii Selenei au aflat că Brad i-a dat like la una dintre postările ei cu rutina de makeup. Cei doi nu se urmăresc pe social media, iar după aceste zvonuri, fratele lui Nicole și-a trecut contul de Instagram pe privat. Inteligentă mișcare!

Daily Mail
PARTENERI