Selena Gomez, prima poză cu familia pe Instagram

Deși a stat departe de lumina reflectoarelor anul acesta, Selena Gomez le-a arătat fanilor o imagine cu cele mai importante persoane din viața ei: familia ei.

Publicat: 17 iulie 2019, 6:39

Selena Gomez s-a fotografiat alături de mama ei, Mandy Teefy, și sora ei, Gracie Teefey, în vârstă de șase ani, la concertul lui Cyndi Lauper. Relația dintre Selena și Mandy a fost tumultoasă de-a lungul anilor, având în vedere că Mandy i-a fost manager Selenei. Se pare că și împăcarea cu Justin Bieber din 2017 a reprezentat un moment dificil în relația mamă-fiică.

Selena a explicat de ce nu mai folosește rețelele sociale în mod frecvent. „O făceam foarte mult înainte, dar cred că a devenit foarte nesănătos, cred, personal, pentru tineri, inclusiv eu, să petreacă o bună parte din timp citind toate acele comentarii, lăsându-le să îi afecteze. Pe mine m-au afectat. M-au deprimat. M-au făcut să nu am o părere bună despre mine și să mă uit la corpul meu într-un mod diferit și tot felul de lucruri”.

 

PARTENERI