Selena Gomez a fost externată de la psihiatrie: „Se simte revigorată”

Selena Gomez se simte deja mai bine, după ce a avut o cădere nervoasă și s-a internat din nou la psihiatrie. Cântăreața de 26 de ani suferă de lupus, o boală autoimună incurabilă, precum și de depresie și anxietate.

Publicat: 8 noiembrie 2018, 11:51

La începutul lunii octombrie, Selena a fost internată din nou la Spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles, după mai multe episoade depresive. Rezultatele proaste ale analizelor i-au provocat o cădere nevoasă, urmată de atacuri de panică și a încercat chiar să își smulgă perfuziile din mână.

ZECE cupluri celebre pentru care diferența de vârstă nu a contat

TMZ scrie că Selena Gomez a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce numărul celulelor albe din sânge a scăzut, din cauza lupusului. „Selena a terminat programul de tratament și se simte mult mai bine. Acum se simte revigorată și este într-o stare mentală bună”, a declarat o sursă citată de E! News.

În 2016, Selena a petrecut 90 de zile în spital, pentru a-și trata problemele psihice și a învăța cum să facă față lupusului, afecțiune cu care a fost diagnosticată în urmă cu 4 ani, iar în 2017, a suferit un transplant de rinichi. 

PARTENERI