La cât de mult se implică Selena în lumea cinematografică, începem să credem că are de gând să renunțe la muzică. Artista și-a lansat anul acesta propriul show de cooking, a regizat și un documentar pentru Netflix, iar lista nu se încheie aici. Selena a produs propria ei comedie romantică, iar sfârșitul anului 2020 a culminat cu obținerea unui rol foarte controversat.
Așa cum probabil era de așteptat, Selena va avea rolul principal. Artista o va interpreta pe Silvia Vásquez-Lavado, prima femeie gay care a cucerit cele mai înalte vârfuri muntoase. Pentru Selena este o adevărată provocare, iar fanii ei vor avea parte de o surpriză din partea ei, mai ales că aceasta ne-a obișnuit cu roluri chill. La cât de perfecționistă este Selena, nu ar fi exclus să primească o nominalizare Oscar pentru acest rol.