ȘAPTE artiști care au făcut PLAYBACK la un moment dat

De multe ori, artiștii își dau silința să facă show-uri uimitoare, gândesc detaliile coregrafiei și alte momente, încât uită să…cânte. 

Publicat: 3 decembrie 2019, 13:01

Fanii sunt cu ochii în patru după idolii lor, iar atunci când aceștia fac o gafă, nu ratează ocazia de a-i critica. Așa s-a întâmplat și în cazul acestor artiști care au fost prinși făcând playback.

Rita Ora. În timpul Macy’s Thanksgiving Day Parade, artista a fost surprinsă de către fani că făcea playback. 

John Legend. Artistul a fost prins în fapt la aceeași paradă, dar s-a apărat spunând că: ”Este normal pentru noi, artiștii, să facem din când în când asta, mai ales când spațiul nu ne permite sau nu avem dotările necesare.”

Beyonce. După incidentul din 2013 când a câștigat Barack Obama alegerile prezidențiale, Beyonce a recunoscut că a făcut playback, motivând că nu a avut ocazia să nu facă repetiție cu orchestra și nu putea să dea greș la un asemenea eveniment.

Katy Perry. Unul dintre cele mai nasoale momente ale artistei a fost cel de la NRJ Music Awards, când piesa ”Roar” a început și ea nici nu era pe scenă. Gazda evenimentului i-a cerut să se oprească și să o ia de la capăt.

Jennifer Lopez. După ce Queen B a recunoscut că a făcut playback, JLo i-a luat apărarea, spunând că și ea mai face asta uneori. 

Nicki Minaj. La BET Awards 2010 Nicki a primit multe acuzații că a făcut playback. Aceasta nu a fost singura dată, aceasta făcând playback la mai mult de jumătate din momentele de la ”American Idol” și Super Bowl XVLIII.

Justin Bieber. Artistul pune foarte mult suflet în coregrafie, de multe ori dansând pe scenă și uitând să mai cânte.

 

PARTENERI