Cel de-al treilea episod al celui mai nou sezon iUmor aduce Crăciunul în platoul iUmor. Sâmbăta aceasta, telespectatorii se pot bucura în avans de magia Sărbătorilor alături de invitatul special al emisiunii, nimeni altul decât Moș Crăciun. Nici apariția Crăciuniței nu a rămas neobservată de către cei trei jurați. “E greu să te uiți la Moșu’”, a reacționat Mihai Bendeac. Ce l-a determinat pe juratul iUmor să reacţioneze aşa, telespectatorii vor putea urmări sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1.
Pentru cel de-al 11-lea sezon, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Nici în acest sezon nu vor lipsi invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, vor demonstra că umorul nu are bariere.
Delia, Cheloo și Mihai Bendeac își vor exprima opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.