Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // S-a lansat trailerul oficial pentru „Avatar: The way of water”. În doar o oră, a depășit un milion de vizualizări

S-a lansat trailerul oficial pentru „Avatar: The way of water”. În doar o oră, a depășit un milion de vizualizări

13 ani au trebuit fanii să aștepte pentru ca producția lui James Cameron să aibă o continuare. „Avatar”, partea a doua, se lansează în cinematografe în luna decembrie, iar trailerul este deja aici!

Publicat: 2 noiembrie 2022, 15:33
S-a lansat trailerul oficial pentru „Avatar: The way of water”. În doar o oră, a depășit un milion de vizualizări

Fără doar și poate, „Avatar” este unul dintre cele mai bune, dar și urmărite filme din ultimii ani. Povestea a acaparat milioane de privitori, iar cei care au vrut o continuare, vor avea acum parte de ea. Mai exact, în luna decembrie, „Avatar” vede lumina cinematografelor. Iar pentru că a trecut atât de mult timp de la prima partea, mai exact, 13 ani, primul capitol a fost deja reluat în cinema.

Azi, așteptarea a luat sfârșit, iar fanii s-au putut bucura de primul trailer oficial pentru „Avatar: The way of water”. În cele 2 minute și jumătate, fanii au primit exact „cârligele” care îi vor face să vrea să meargă la cinema. Potrivit unor comunicate oficiale date de producători, acesta capitol al povești va avea nici mai mult, nici mai puțin de 3 ore. Am putea spune că este pe măsura așteptării.

În cea de-a doua parte, lucrurile se complică. Nu dăm spoilere, dar spunem doar atât: începe un război contra umanității. Jake Sully și Ney’tiri au format o familie și fac tot posibilul pentru a sta împreună. Desigur, asta până când realizează că trebuie să părăsească locuința pentru a explora alte regiuni din Pandora. Când o amenințare străveche iese la suprafață, Jake trebuie să facă față unui război împotriva oamenilor.

Dacă ți-am stârnit curiozitatea, ne vedem pe 16 decembrie la cinema!

PARTENERI