Nimic din ce ai văzut în „Fifty Shades Of Grey” nu a fost real! Uite cum ai fost păcălit!
Cântăreaţa nu s-a aflat la prima experienţă actoricească, dar nu i-a fost deloc uşor să fie selectată pentru a juca în film. Născută în Kosovo, dar cu cetăţenie britanică, Rita a trebuit să-şi perfecţioneze accentul american pentru a putea să o interpreteze pe Mia Grey, sora atât de admiratului Christian.
„Eu am tot spus că sunt mare fan al cărţilor şi că mi-ar plăcea mult să joc în film. Din acest motiv am mers la audiţii”, a povestit Rita.
OMG! Există un om care a văzut „Fifty Shades Of Grey” de peste 1000 de ori!
Cântăreaţa nu a avut parte de un tratament special la audiţii: „Am stat la rând ca oricine altcineva. Erau foarte mulţi oameni care erau acolo. Mi-am perfecţionat accentul American şi până la urmă am primit rolul”.