#recap. Cinci lucruri pe care trebuie să ți le reamintești, înainte să te uiți la noul sezon „Emily in Paris”

„Emily in Paris” este unul dintre cele mai așteptate seriale de pe Netflix. Povestea lui Emily Cooper va avea o continuare, așa cum deja și-au dat seama cei care au urmărit cele două sezoane de până acum. Până la sezonul 3 mai este foarte puțin, dar înainte să-i dai play, trebuie să îți reamintești câteva detalii.

Publicat: 19 decembrie 2022, 13:59
Lily Collins, actrița din „Emily in Paris” are o sosie. Tânăra face furori în online

 La finalul sezonului trecut, Emily Cooper a trebuit să ia o decizie foarte importantă, așa că, în funcție de aceasta, se va derula sezonul 3. Sezonul trei o va prezenta pe simpatica americanca care își va face breton. Schimbare de look i se potrivește de minune, spre surprinderea tuturor.

În cadrul „Tudum”, despre serial nu au fost date prea multe din casă. În schimb, un lucru este cert: Emily va rămâne în cercurile ei profesionale din Paris. Întrebarea cea mare care se pune este legată de viața amoroasă a americancei. După cum bine știți, aceasta nu duce deloc lipsă de pretendenți, așa că va trebui să își aleagă un partener.

Recapitularea finală din „Emily in Paris”

Alfie, britanicul sexy află despre relația complicată pe care Emily o are cu Gabriel, francezul hot. Emily insistă că este vorba despre o relație platonică, ceea ce este perfect pentru Alfie. Nu de alta, dar deja începe să aibă sentimente pentru Emily. Șatena i-a promis lui Camille faptul că între ea și Gabriel nu mai există nimic și că este un capitol încheiat.

Sylvie renunță la Savoir după ce primește mai multe intervenții din partea americanilor. Dar, nu înainte de a lua întreaga echipă cu ea.

Trupa lui Mindy descoperă faima și devine virală pe social media. În timp ce alții s-ar bucura, relația lui Mindy cu colegii ei de trupă este pusă în pericol. Iar asta pentru că în acest fel ei află că Mindy este, de fapt, o miliardară. Se dovedește că nu este o artistă la început de drum, ci fiica miliardarului „Zipper King” din China. Mindy începuse o relație cu Benoir, chitaristul sexy, iar asta a făcut ca minciuna să se complice și mai mult.

Alfie îi propune lui Emily să aibă o relație la distanță. Asta o împinge pe Emily să fugă, la propriu, către Gabriel pentru a-i spune ce simte pentru el. Atunci află că acesta s-a împăcat cu Camille, iubita lui. Ba chiar s-au și mutat împreună.

Sylvie îi oferă americancei un job la noua sa firmă. Ceea ce înseamnă că Emily își va prelungi timpul petrecut în Paris. Din fericire, nu vom mai avea prea mult de așteptat, așa că vom afla ce decizii ia Emily.

PARTENERI