Kim Kardashian duce totul la extrem, iar de data asta a avut o scuză. 40 de ani sărbătoriți pe o insulă privată, acesta este cadoul pe care și l-a făcut Kim Kardashian. Miliadara a invitat 40 de persoane, familia și prieteni și au profitat la maxim de timpul pe care l-au petrecut împreună. Mersul pe bicicletă, poze pe plajă, momente de relaxare, toate s-au aflat pe lista de to do a miliardarei.
„40 de ani și mă simt binecuvântată. Sunt recunoscătoare pentru fiecare zi, mai ales în această perioadă care ne reamintește care sunt lucrurile care contează. Nu am putut să mă gândesc la un mod mai bun de a-mi petrece ziua de naștere în acest an, decât acela de a fi alături de oamenii care m-au ajutat să devin femeia care sunt astăzi.”, a scris Kim pe Instagram.
Cum nu se putea ca totul să fie ok, imediat au început reacțiile în online. Urmăritorii lui Kim au criticat-o pentru că ales să facă o extravaganță fix acum, când pandemia face ravagii. Miliardara nu a simțit nevoia să se apare sau să își justifice modul în care își cheltuie banii, dar și-a liniștit fanii, spunându-le că atât ea, cât și invitații ei au călătorit în condiții sigure.
Kim, suntem de partea ta!