Puterea muzicii

Cred că uneori nu realizăm câtă putere are muzica și ce poate reprezenta ea în viața noastră. Are puterea de a vindeca, de a educa, de a transmite mesaje importante, precum a făcut Michael Jackson cu Heal The World. Iar acesta este doar un exemplu, pentru că dacă ar fi să înșir toate piesele și artiștii care au transmis ceva important prin muzica lor, aș fi nevoit să scriu sute de postări pe blog.

Publicat: 2 iulie 2015, 10:11

Eu consider că educația pe care am primit-o de la părinții mei a fost completată și desăvârșită prin muzică. Muzica a reprezentat pentru mine un instrument de educare. Un exemplu în sensul acesta este muzica lui Bob Marley și 2Pac, care chiar prezintă similarități din punct de vedere al mesajului transmis. Din ‘școala’ lor am aflat despre diverse personalități și am asimilat multe informații.

Susțin cu tărie că muzica ar trebui folosită mai mult și mult mai bine pentru a ajuta oamenii. Hai să difuzăm muzică bună în spitale, de exemplu, pentru a motiva oamenii și a le da putere să răzbească.

Muzica este curată și cred că poate funcționa ca și leac pentru multe dintre problemele noastre.

În concluzie: pentru o lume mai bună, nu evitați excesul de…muzică!

PARTENERI