Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // #ProudParents. 11 artiști care au cântat alături de copiii lor. Să fie asta rețeta succesului?

#ProudParents. 11 artiști care au cântat alături de copiii lor. Să fie asta rețeta succesului?

Pentru artiste, copiii reprezintă o adevărată sursă de inspirație. Cu gândul la ei, aceștea au compus cele mai frumoase și cele mai sensibile piese, iar colaborările dintre ei au adunat milioane de vizualizări.

Publicat: 29 aprilie 2021, 13:08

Artistele de la noi își iubesc atât de mult copiii, încât au ales să își exprime sentimentele în cel mai frumos și cel mai sincer mod: prin intermediul pieselor. Versurile sunt scrise cu emoție de artistele care au devenit părinți și care trăiesc experiențe de neuitat alături de cei mici.

Așa sună colabărările dintre ei.

Antonia și Dominic

Amna și David. ”Cea mai importantă colaborare din viața mea, piesa cu David, baiețelul meu! Sunt foarte emoționată și sper mult să vă placă!”, a scris AMNA pe canalul de Youtube.

Andra și Eva. Eva a cucerit internetul de la prima apariție, iar de acolo până la sute de mii de fani a mai fost un singur pas. Curajoasă din fire, micuța a urcat pe scena de la Sala Palatului alături de mama ei, iar momentul a fost unul #pieledegăină.

Pavel și Cleopatra Stratan. Copilul minune al muzicii a bifat și colabărări cu tatăl ei, Pavel. Dacă acum adună milioane de vizualizări alături de logodnicul ei, Edward Sanda, poți da play acestei piese de dragul vremurilor bune!

Andreea Bănica și Sofia. Andreea și făcut curaj și le-a prezentat-o fanilor pe Sofia într-un mod special. Cele două au lansat împreună un colind, iar Sofia are toate șansele să îi calce pe urme.

Connect-r și Maya. Micuța lui Connect-R moștenește talentul părinților ei. Maya face senzație pe Instagram, iar vocea ei a putut fi auzită și în piesa tatălui ei cu Andra, ”Semne”.

Jennifer Lopez și Emme. JLo a făcut senzație la SuperBowl 2020, iar unul dintre cele mai neașteptate momente a fost acela în care micuța Emme a urcat pe scenă alături de mama ei. Momentul a adunat milioane de vizualizări, iar talentul Emmei este de necontestat.

Beyonce și Blue Ivy. Cele două au cucerit inimile a milioane de fani, dar și inimile celor care au organizat Premiile Grammy. Blue Ivy a fost nominalizată la premii cu această piesă și a și plecat acasă cu trofeul, devenind cea mai tânără câîștigătoare din istoria Grammy.

Pink și Willow Sage Hart. Joaca de pe TikTok s-a transformat într-un adevărat succes. Willow a convins-o pe mama ei să ia parte la challenge-urile ei, iar piesa ”Cover me in sunshine” a devenit un succes pe Youtube.

Alicia Keys și Egypt. Fiul Aliciei Keys are toate șansele să cucerească internetul. Chiar dacă cel mic nu este cunoscut Youtube-ului, celebritatea de pe Instagram este la un pas de a-l cunoaște. Alicia a postat pe contul ei de Instagram un moment în care cel mic cânta la pian, iar like-urile nu au încetat să apară. ”Egypt la pian. Iubesc să fac parte din repetițiile lui și iubesc să cânt în background alături de el. Face magie”, a scris artista.

 

Billie Ray Cyrus și Miley Cyrus. Hannah Montana și-a cucerit fanii cu ajutorul serialului, dar și cu ajutorul colabărărilor dintre ea și tatăl ei. Miley Cyrus i-a călcat din plin pe umele tatălui ei și nici sora ei mai mică, Noah nu este mai departe. 

PARTENERI