Mai bine mai târziu decât niciodată! Iubita lui Jason Derulo a născut pe 8 mai și a decis să posteze primele imagini acum. Bineînțeles că vedeta se înscrie cu succes pe lista mămicilor care nu vor să dezvăluie chipul micuților și, probabil că așa este cel mai bine pentru siguranța lor. Jena și Jason și-au dorit să devină părinți, mai ales că relația lor a evoluat foarte frumos de-a lungul timpului. Cei doi s-au cunoscut la sală, au fost izolați împreună din cauza pandemiei, iar de atunci au fost de nedespărțit.
Jena a început să posteze imagini în care i se vede complet corpul, iar fanii au rămas uimiți să vadă cât de bine arată. Modelul a revenit uimitor de repede la greutatea de dinaintea sarcinii și nu se sfiește să poarte crop topuri care să îi scoată în evidență abdomenul. Cei care o urmăresc pe Jena pe social media, știu că modelul petrece mult timp făcând exerciții acasă și că are disciplină alimentară.
”Câteva imagini din prima săptămână alături de micuțul nostru rege perfect sănătos. Acum, viața are mai mult sens și sunt recunoscătoare pentru asta. Sunt foarte, foarte îndrăgostită de acest micuț și este tot ce mi-am dorit vreodată. 08/05/2021✨” scria acum câteva zile Jena pe Instagram.