Gina Pistol este una dintre mămicile care au înțeles ce înseamnă să îți protejezi copilul de social media. Deși este mămică de mai bine de două luni, prezentatoarea tv a evitat mereu să arate fața micuței Josephine. Fanii o asaltează mereu cu mesaje și comentarii în care cer acest lucru, dar Gina știe mult mai bine ce are de făcut. Chiar dacă nu au văzut până acum chipul micuței, urmăritorii Ginei au avut de multe ori ocazia să vadă imagini cu o mână sau cu un picior de-ale lui Josephine.
Acum, Gina a devenit un pic mai darnică și a postat prima imagine în care se vede pentru prima data corpul complet al micuței. Bineînțeles, așa cum ne-a obișnuit deja, fără față. Josephine crește pe zi ce trece, iar asta o uimește până și pe Gina. ”Doamne, sunt impresionată de cât de repede cresc și se schimbă bebelușii. În fiecare zi descoperă și învață lucruri noi, iar eu mă bucur să împărtășesc această experiență cu fetița mea.”
Cât despre clasica întrebare ”cu cine seamănă mai mult?”, Smiley a vorbit despre asta în cadrul unei emisiuni. ”Are picioarele lungi din naștere. Câteodată aud că seamănă cu mine, câteodată aud că seamănă cu mine. Deocamdată, pentru că nu are culoarea ochilor clară, nu ne dăm seama. Probabil, dacă va avea ochii verzi sau albaștrii o să semene cu Gina, dacă îi va avea căprui, va semăna cu mine. Toată sarcina eu m-am rugat să n-aibă nasul meu. Are nasul mic.”