Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // Primul meu “concert”

Primul meu “concert”

Ghilimele din titlul acestei postări nu sunt întâmplătoare, pentru că primul meu așa-zis concert, prima dată când am cântat în fața unui public a fost la școală.

Publicat: 8 martie 2016, 9:19

Când eram în școala genrală făceam parte din corul școlii. Și țin minte că prima dată când am avut o cântare a fost cu corul, prin clasa a VI-a, la festivitatea de sfârșit de an. Am avut noi un program artistic format din mai multe piese și la un moment dat eu am avut momentul meu solo, când am ieșit în față, pe scena improvizată și am cântat o piesă. Îmi aduc aminte și acum, era o piesă din filmul “Desperado” cu Antonio Banderas: “Cancion del Mariachi”. Am fost aplaudat și felicitat pentru momentul acela, iar de atunci mă puneau mereu să cânt pe la școală, când era câte o serbare sau festivitate. ☺

Apoi, pe la 12 ani, am trecut la alt nivel: am cântat pentru prima dată altundeva decât la școală sau acasă: la nunta fratelui meu. Cred că mai am înregistrarea pe undeva, dacă o găsesc v-o arăt, e caterincă- am cântat o piesă de-a lui Marcel Pavel- ‘Frumoasa mea’. Se vede treaba că eram romantic de mic. :)))
Apropos, voi ați cântat vreodată pe la serbări la școală?

PARTENERI