Povestea tatuajelor mele

Îmi doream de câţiva ani să îmi fac un tatuaj. Deşi m-au întâmpinat tot soiul de remarci de genul: „un tatuaj nu se duce după câteva spălări”, „după o perioada de timp o să te plictiseşti de el” , „nu te grăbi”, mama fiind una din persoanele care în urmă cu ceva timp susţinea că nu e cea mai bună decizie.

Publicat: 26 iulie 2016, 9:25

Ulterior am obişnuit-o cu gândul că este un pas pe care simţeam să îl fac. Tatuajul este o artă, un „desen” pe care nu-l poţi elimina cu guma de şters, dar odată ce reprezintă sau marchează un moment din viaţa ta sau un lucru care te defineşte, face parte din tine, este o completare a ta.

Întotdeauna mi-au atras atenţia tatuajele finuţe, realizate şi poziţionate cu bun gust.

Povestea primului tatuaj este corelată cu single-ul „A fost o nebunie”. Îmi aduc aminte orele petrecute în dubă în drum spre concerte când ascultam pe repeat linia melodică a piesei şi încercăm să născocesc un text care să spună o poveste. Căutând subiectul perfect care să vină în prelungirea liniei melodice, mi-am dat seama că iubirea este cea mai universală, cea mai discutată temă.

Toţi trecem prin „ghearele” ei, uneori atingând fericirea, alteori sfârşind prin a fi răniţi. Dar orice s-ar întâmpla, suntem optimişti, continuăm să riscăm pentru că noi suntem plămădiţi din iubire. Este un reflex uman. Astfel, primul tatuaj, bătut la sfârşitul verii trecute, este o inima în interiorul căreia se află semnul infinitului.
„Love is infinite”. Iubirea este infinită.

Cel de-al doilea tatuaj a urmat în scurt timp. Este o inscripţie din greacă veche care se traduce: Dumnezeu este mai presus decât bucuriile sau greutăţile vieţii.

Sunt o fire credincioasă, cred că acest lucru a fost insuflat de părinţii mei. Sunt convinsă că există o putere divină care ne ascultă rugăciunile şi ne trimite o mâna de ajutor atunci când suntem în dificultate.

Ideea pentru cel de-al treilea tatuaj a apărut la începutul anului: triunghiul care este atribuit semnului de foc. De mică sunt pasionată de astrologie.
M-am documentat despre zodia mea, Săgetător, am citit articole publicate şi m-am regăsit în majoritatea caracteristicilor. M-am întâlnit de-a lungul timpului cu astrologi renumiţi de la noi, cărora le-am cerut detalii legate de zodia Săgetător, voiam să aud informaţii noi, să-mi completez bagajul de cunoştinţe.

Sunt de părere că un tatuaj ilustrează o experienţă din viaţa ta sau o trăsătură de-a ta, aşa că nu mai spun că este esenţial să ne cunoaştem pe noi înşine foarte bine şi să ne acceptăm suma calităţilor şi defectelor noastre.
Fă-ţi un tatuaj dacă simţi că acest lucru te-ar întregi, nu pentru că este o modă sau „dă bine”. 

PARTENERI