Pink situation. Lidia Buble, schimbare îndrăzneață de look. Îi stă bine așa?

Lidia Buble a revenit pe plaiurile mioritice și are planuri mari. Proaspăt întoarsă din aventura vieții ei, artista a dat o fugă până la salonul de înfrumusețare, acolo unde și-a schimbat look-ul și a optat pentru o culoare de păr extrem de îndrăzneață.

Publicat: 22 iulie 2021, 18:32

Lidia Buble a lipsit mai bine de două luni de acasă, dar absența ei a fost motivată. Artista a plecat pe Drumul Împăraților alături de sora ei, Estera, iar Asia Express a fost de departe cea mai tare experiență din viața lor. Bublișorii i-au dus dorul Lidiei, iar asta s-a văzut zilele trecute când artista a ajuns acasă și a primit zeci de mesaje de la fani. Lidia începe să revină la obiceiurile și la activitățile pe care le avea înainte de a pleca în Asia Express, iar cei care o urmăresc de ceva timp știu că artista petrece foarte mult în saloanele de înfrumusețare și la masaj.

După ce s-a întânit cu Radu Ionescu, doctorul recunoscut pentru implanturile mamare ale vedetelor și după ce a reluat ședințele de modelare cu bambus la Dan Bujor, Lidia a trecut pragul salonului și a decis că este timpul să iasă din tipare. Artista a ales culoarea roz și trebuie să recunoaștem că îi stă foarte bine. Imaginea de pe Instagram a adunat mii de like-uri și ăn timp ce unii fani i-au complimentat alegerea, alții cred că este vorba de o perucă sau de un filtru de Instagram.

 

PARTENERI