Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // Piesele pe care le puneam în anii ’90

Piesele pe care le puneam în anii ’90

Pentru că este început de an, aş vrea să vă povestesc despre începuturile mele ca DJ. Se spune că prima dragoste nu se uită niciodată, nici eu nu pot uita prima vară în calitate de DJ pe litoral.

Publicat: 19 ianuarie 2016, 10:27

Era vara lui 1991, aveam deja 18 ani şi m-am angajat iniţial ca ospătar. Cum eram pasionat de muzică, îmi petreceam mai mult timp pe la pupitru de DJ decât pe la mesele clienţilor. Văzând că mă pricep la asta, DJ-ul de acolo l-a rugat pe şef să fiu ajutorul lui la pupitru. Pe vremea aceea, un dj avea neapărată nevoie de un ajutor, pentru că tehnologia era precară şi totul se făcea manual. Era nevoie de cineva să pregătească piesa, înainte ca DJ-ul să îi dea play. Foloseam pe atunci două magnetofoane pentru play, două pentru derulare, şi foarte rar casete sau vinyl-uri.

DJ-ul rezident lucra şi la un post de radio şi de câteva ori pe săptămână întârzia, aşa că eu eram cel care începea programul. Asta până când într-o zi nu a mai venit deloc, anunţându-şi demisia, aşa că am preluat eu funcţia de DJ rezident.

Mi-ar fi foarte uşor acum să refac programul de atunci pentru că îmi aduc aminte fiecare piesă pe care o puneam.
Marile hituri ale acelei veri au fost de departe „Joey B. Ellis – Go For It” şi „Dr Alban – Hello Africa”. Mergeau foarte bine şi „C&C Music Factory – Gonna Make You Sweet”, „Roxette – Joyride”, dar preferate mele au fost „KLF – 3 a.m. eternal” şi „Nomad – (I Wanna Give You) Devotion”.

Aşa am început să fiu DJ şi iată , după 25 de ani fac acelaşi lucru, în alte condiţii, altă muzică şi altă tehnologie, dar dacă mă întrebi pe mine, nu s-a schimbat nimic.

Să aveţi un an extraordinar, cu multe întâmplări fercite !! 

PARTENERI