Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // PIESĂ NOUĂ: LSD (Sia, Diplo, Labrinth) – Thunderclouds

PIESĂ NOUĂ: LSD (Sia, Diplo, Labrinth) – Thunderclouds

Sia, Diplo și Labrinth revin la proiectul LSD și lansează o nouă melodie în această formulă. Piesa pentru care au colaborat se numește ”Thunderclouds” și a fost lansată în varianta audio.

Publicat: 10 august 2018, 6:10

Cei trei artiști care cântă sub numele de LSD și-au unit forțele pentru prima dată în luna mai, când au lansat ”Genius”. A urmat o altă piesă, ”Audio”, la o săptămână după prima. Acum, cei trei revin cu o melodie fresh, numai bună de pus pe repeat vara aceasta. 

Diplo a dat indicii pe Instagram că urmează și un videoclip oficial în care protagonista va fi Maddie Ziegler, cea care apare în toate videoclipurile marca Sia. Abia așteptăm să vedem și clipul, dar, până atunci dă un play la piesă!

PARTENERI