Dar unde este „socializarea”, se întreabă mulţi. Nu devenim, oare, alienaţi atunci când ne petrecem prea mult timp în spaţiul virtual? Printre sceptici este şi scriitorul şi regizorul Gary Turk , cel care a ţinut să-şi manifeste sentimentele în legătură cu acest lucru prin intermediul unui clip postat pe Youtube.
A remarcat şi el ironia de a îndemna lumea să renunţe la social media chiar pe o astfel de cale de comunicare.
În clipul de aproape cinci minute, Turk spune o poveste în versuri despre falsa impresie de socializare pe care o lasă mediul online. Se poate spune că e un pic prea sentimentală la un moment dat. În esenţă, însă, Turk pare să aibă dreptate într-o oarecare măsură. Sau, de ce nu!?poate chiar în totalitate.
Clipul are deja peste 12.500.000 de vizualizări pe Youtube, iar reacţiile au provocat discuţii aprinse în mediul online. Printre cei care au dat share filmuleţului sunt jucătorul de tenis Andy Murray şi cântăreaţa Jordin Sparks.
Tu ce spui de generaţia online? Are sau nu dreptate Gary Turk?