Pe 29 şi 30 noiembrie şi pe 1 decembrie, Mireasa, ediţii speciale de sărbătoare, zilnic, de la ora 14:00

De ziua ei, Antena 1 sărbătoreşte cu ediţii speciale ale tuturor emisiunilor, dis de dimineaţă şi până seara. Reality show-ul matrimonial care a reuşit sã creeze dependenţã în rândul telespectatorilor cu fiecare sezon difuzat, Mireasa, se alătură şi el petrecerii, începând cu ora 14:00, la Antena 1. 

Publicat: 25 noiembrie 2021, 10:10

“Ne îndreptăm cu paşi repezi spre marea finală a sezonului, care va avea loc pe 19 decembrie, dar până atunci, vom spune şi vă vom invita să petreceţi alături de noi trei zile speciale. Pe 29 noiembrie, de ziua Antenei 1, alături de concurenţii din casa Mireasa vom spune , dar nu ne vom sfii să ne luăm la ! Cuplurile din casă vor face roasturi unele despre altele, în prezenţa a doi invitaţi speciali. Despre cine este vorba, aflaţi în ediţia specială de luni!”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe. 

Sărbătoarea continuă în casa Mireasa şi pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, când Simona va dezbate alături de concurenţi toate superstiţiile şi obiceiurile legate de nuntă şi chiar vor pune în practică unele dintre ele. Cine se va descurca cel mai bine, telespectatorii vor putea afla urmărind ediţia Mireasa, de la ora 14:00 la Antena 1. Pe 1 Decembrie, de ziua naţională, concurenţii, îmbrăcaţi în port popular, vor avea parte de o petrecere pe cinste, cu mâncare tradiţională, gătită la ceaun chiar în casa Mireasa, de la care nu va lipsi muzica bună, interpretată live de invitaţii speciali ai zilei.

 

PARTENERI