Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // Patru litere, patru cifre – Rock, 2015

Patru litere, patru cifre – Rock, 2015

Ce mai înseamnă în zilele noastre să asculţi rock? Sau să cânţi. Sau să trăieşti cu acest spirit.

Publicat: 8 decembrie 2015, 10:14

De când s-a schimbat cifra 1(de la mileniu), la 2, parcă s-a trecut şi la un alt nivel a ceea ce înseamnă acest spirit. Nu ştiu dacă un nivel mai ridicat sau mai scăzut. Cert este că, din ce în ce mai tare, ceva s-a tot schimbat. Ceva cu ceva cu ceva cu încă ceva, poate fi egal, la un moment dat, cu TOT.

Am crescut ascultând rock, învăţând toate textele pieselor pe dinafară, fără să le am scrise, ci doar ascultând pe repeat cântecele care mă făceau să mă cred mai matur, mai puternic, mai sensibil, mai interesant. Acestea sunt nişte atribute cu care vine rock-ul, dacă îi dai o şansă să îl înţelegi.

Mi-am mâzgălit hainele, scriind cu pixul numele trupelor pe care atunci le ascultăm. Anthrax, Metallica, Skid Row, Slayer, Alice Cooper sau Megadeth erau toate trecute pe blugii mei rupţi.

Atunci aveam o chitară fabricată de cineva, o copie după o altă chitară rusească. Nu aveam amplificator de chiatra, ci un casetofon în care înfigeam cablul de la chitară şi sunetul pe care îl scoteam era unul foarte schimbat, mai puternic, mai penetrant. Pentru mine, atunci, asta însemna rockul – să iei un gând, o emoţie, o stare, pe care nu le poţi exprima şi să le transformi în ceva ce nu poate fi ignorat. Pentru unii rockul înseamnă gălăgie, pentru unii aduce linişte. Pentru unii, este o cuşcă, pentru unii un vârf de munte.

Acum, după mulţi ani, sunt în studio cu băieţii şi înregistrăm pentru noul nostru album, ‘Un Nou Univers’. Gândim şi simţim prin toate definiţiile a ceea ce înseamnă Rock. Şi poate luptăm contra unor mori de vânt cu emiţătoare în vârful lor. Poate luptăm contra unor vremuri care aparţin altor arte. Poate încă învăţăm să ne răspundem la întrebări sau nu ni le punem pe cele care trebuie, cine ştie…?

Când închid uşa de la studio şi plec, îmi revine acelaşi gând – toţi purtăm pe sub hainele normale nişte blugi mâzgăliţi cu numele unor artişti preferaţi scrişi pe ei. Oricâte transformări se întâmplă în lumea asta, toţi ascultăm muzică conduşi de cea mai puternică locomotivă – nostalgia.

Rock-ul nu se mai găseşte pe blugi mâzgăliţi sau în haine şi frizuri. Nici măcar în chitări distorsionate şi strigăte cântate. Se găseşte tot mai tare în atitudine, în puterea pe care ţi-o găseşti cerându-ţi drepturile, în cuvinte, în mesajul tău personal pe care îl exprimi în lumea ta, în demnitatea ta.
Rock-ul este o formă de educaţie. ŞI că orice şcoală, contează anturajul şi ‘dascălii’, că să înceapă să-ţi placă şi să-l înţelegi.

Subiectul acesta abia a început.
Pe curând.

PARTENERI