Reclamă
Arhiva
Arhiva
// 22 august 2018
VIDEOCLIP NOU: The Chainsmokers ft. Emily Warren – Side Effects
După ce-au colaborat de nenumărate ori de-a lungul carierei, The Chainsmokers și Emily Warren și-au unit forțele pentru încă un single. „Side Effects” este o piesă care nu trebuie să-ți lipsească din playlist în următoarea perioadă.
Reclamă
Arhiva
// 22 august 2018
Un model plus-size recreează pozele vedetelor şi internetul s-a îndrăgostit de ea
Când auzi „model” te gândeşti la toate fetele alea înalte şi slabe care defilează pe podiumurile de modă şi apar pe coperţile revistelor. Dar în ultimii ani percepţia s-a mai schimbat şi în lumea modei au apărut şi siluete considerate până nu demult imperfecte. Diana Sirokai este unul dintre modelele plus-size care sunt foarte apreciate în această lume, dar nu se mulţumeşte cu modellingul.
Arhiva
// 22 august 2018
12 momente în care prinţesele şi prinţii din viaţa reală au semănat cu eroi Disney
Când eşti mic singura imagine pe care o ai despre prinţi şi prinţese este cea din basmele Disney. Iar apoi afli că prinţese şi prinţi există şi în viaţa reală. Şi, culmea, unii seamănă izbitor cu cei din animaţii.
Arhiva
// 22 august 2018
Awww! Drake i-a făcut cea mai frumoasă surpriză unei fetiţe bolnave
Artiştii poate au fiţe, mofturi şi ciudăţenii, dar au şi o inimă mare. Şi asta a dovedit-o, o dată în plus, Drake, care i-a făcut unei fane de 11 ani cea mai frumoasă surpriză.
Reclamă
Arhiva
// 22 august 2018
VIDEO. Ăsta e cel mai dubios beauty trend al momentului. Ţi-ai face aşa ceva?
Ştim deja că tipele sunt dispuse să meargă foarte departe pentru a fi cât mai frumoase. Dar unele trenduri sunt pur şi simplu WTF! Aşa şi cu lash lift, o metodă care îţi ondulează pentru mai mult timp genele, care ajung să arate mai lungi şi mai dese chiar şi fără mascara.
Arhiva
// 22 august 2018
TARE! O mămică face cele mai de poveste mese pentru puştiul ei
Cine a zis că mâncatul este doar o necesitate nu a avut parte niciodată de o masă pe care să îţi vină să o mănânci cu ochii. Iar cine crede că pentru a face un plating spectaculos trebuie să fii un mare chef bucătar, nu ştie de ce e în stare o mamă pentru copilul ei. E drept că îţi trebuie şi puţină viziune, dar şi oarece exerciţiu şi talent. Iar Que Phuong Tran, o tipă din Vietnam stabilită în Franţa, şi-a făcut un adevărat job din a-i pregăti copilului ei cele mai funny mese posibile. Şi aşa a devenit şi vedetă pe Instagram.
Arhiva
// 21 august 2018
TOP 6 tipuri de femei pe care le poți întâlni pe Instagram!
Rețeaua socială Instagram prinde din ce în ce mai mult și la români și a devenit deja parte din viața noastră și zilnic ne accesăm profilurile și postăm o poză, un selfie, un instastory, dar mai ales vizionăm ce postează followerii noștri. Nu trece o zi în care să nu dăm o inimioara sau un COMMENT la ceva sau cuiva.
Arhiva
// 21 august 2018
Bate la ușa succesului!
Ești o fire ambițioasă? Visezi de foarte mult timp la succes? Îți imaginezi că într-o zi viața ta va lua o întorsătură neașteptată? Ei bine, visează, imaginează-ți orice vrei. În viață totul este posibil. Într-o zi totul se poate schimba, trebuie să-ți faci curaj și să bați la ușa succesului.
Arhiva
// 21 august 2018
FRUMI sau ce? O puştoaică de 17 ani creează machiaje inspirate din lumea Disney
Pinţesele Disney au fost mereu o inspiraţie pentru fete şi puştoaice la capitolul „beauty”. Dar o puştoaică de 17 ani nu doar că s-a inspirat de la ele pentru a crea machiaje WOW, ci le-a inclus, efectiv, în „operele sale”.
Arhiva
// 21 august 2018
Lady Gaga a împlinit 10 ani de carieră. Uite cele mai CRAZY apariţii
Anul de graţie 2008 a adus „naşterea” uneia dintre cele mai controversate artiste ale lumii: Lady Gaga! Nonconformistă şi dispusă să meargă oricât de departe pentru a schimba lumea, a şi reuşit, în parte, să o facă. Pentru că poate nu tuturor le-au plăcut piesele ei, dar cu siguranţă nu a trecut neobservată.
Arhiva
// 21 august 2018
WTF! 12 manichiuri care te vor face să vrei să dai UNSEE
Pentru toate tipele manichiura este un capitol extrem de important, dar unele pur şi simplu nu se pot limita la unghii curate, îngrijite şi date cu un lac obişnuit. Nuuuu! Unele trebuie să îşi pună în vârful degetelor toate minunile. Iar manichiuristele din noul val s-au prins că e o pâine de mâncat, aşa că au inventat cele mai creepy chestii care se pot pune pe unghii. Şi nu creepy ca într-un thriller sau ca de Halloween. Aia ar fi pistol cu apă!
Arhiva
// 21 august 2018
Inovație de la Mioveni în colaborare cu cercetătorii de la Dăbuleni: Dacia care merge pe coji de pepene!
În acest an se împlinește o jumătate de secol de existență a mărcii Dacia. Inginerii români de la Dacia propun un nou motor inovator pentru industria automobilelor, primul motor care este adaptat sa consume combustibil bio: Dacia va fi prima mașină cu motor pe coji de pepene, harbuz 1.4 si varianta Melone Turbo.
Arhiva
// 21 august 2018
Camila Cabello a fost marea câștigătoare de la VMA. Vezi lista completă a câștigătorilor!
Cea mai importantă gală de vara aceasta și-a anunțat câștigătorii. Video Music Awards a fost, ca de fiecare dată, despre prestații perfecte, ținute strălucitoare și discursuri politice.
Arhiva
// 21 august 2018
Cardi B, prima apariție publică după ce a născut! Și-a tuns scurt și a păcălit pe toată lumea!
La doar o lună după ce a născut, Cardi B a revenit pe scenă la decernarea celor mai importante premii din industria muzicală, Video Music Awards 2018. Artista a apărut cu un look nou și fresh și a păcălit pe toată lumea.
Arhiva
// 21 august 2018
VIDEOCLIP NOU: Ina Wroldsen, Alok – Favela
La o lună după ce a lansat „Lie To Me”, alături de Steve Aoki, Ina Wroldsen, tipa care a cucerit planeta cu „Strongest” revine cu un nou single. De această dată, cântăreața de origine norvegiană a făcut echipă cu DJ-ul brazilian Alok. Așa a apărut „Favela”, o piesă care are șanse mari să devină hitul sfârșitului de an.
Arhiva
// 21 august 2018
Antonia i-a făcut cea mai frumoasă declarație de dragoste lui Alex Velea: „Mă simt binecuvântată și norocoasă…”
Nu mai e niciun dubiu că se potrivesc și că formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din muzica românească. Antonia și Alex Velea îi au pe Dominic și pe Akim, sunt împreună tot timpul, apar amândoi în videoclipuri și îi fac pe mulți să-și dorească o iubire ca a lor.
Arhiva
// 21 august 2018
VIDEOCLIP NOU: David Guetta feat Anne-Marie – Don’t Leave Me Alone
Ți-ai imaginat vreodată că ți-ai putea găsi dragostea, chiar în dormitorul tău? Anne-Marrie a făcut-o, în videoclipul piesei “Don’t Leave Me Alone” – cea mai nouă colaborare cu DJ-ul și producătorul David Guetta.
Arhiva
// 21 august 2018
FOTO | Rihanna a fost domnișoară de onoare la nunta celei mai bune prietene. Ținuta cu care a atras toate privirile!
Riscul cel mai mare atunci când îți alegi o domnișoară de onoare faimoasă e să acapareze toată atenția. Dar dacă ai fi prietenă cu o vedetă, parcă ar merita să riști, nu-i așa?
Arhiva
// 21 august 2018
VIDEOCLIP NOU: Cardi B – Ring (feat. Kehlani)
Cardi B nu poate sta departe de muzică și și-a propus să revină pe scenă mai devreme decât s-ar fi așteptat oricine, la decernarea celor mai importante premii din industria muzicală, Video Music Awards. Surprinzător sau nu, Cardi B a fost nominalizată la nu mai puțin de 10 categorii, printre care: Artist of The Year, Best New Artist și Video Of The Year.
Arhiva
// 21 august 2018
Selena Gomez și prietenele ei și-au făcut tatuaje IDENTICE. Uite ce și-au „desenat” pe piele!
Știai că Selena Gomez și Hailey Baldwin au tatuaje identice? Cele două au în comun mai multe lucruri decât ți-ai fi imaginat. În afară de faptul că l-au împărțit pe Justin Bieber, au un tatuaj identic, pe care, culmea, îl are și Biebs! Este vorba despre litera ”g”, pe care Selena și Hailey și-au tatuat-o pe gât în același timp, în 2015, ca un omagiu pentru o fată pe nume Georgia, fiica unui pastor din Seattle. Georgia s-a născut cu o boală rară și mai multe celebrități și-au tatuat atunci inițiala ei, în semn de solidaritate față de părinți.
Arhiva
// 21 august 2018
VIDEOCLIP NOU: Sore – O să uit
Întoarsă din vacanță, Sore a refăcut echipa și a lansat “O să uit”, al patrulea single din acest an, în care femeia are rolul principal. Primele două piese, “Dintr-o mie de femei” și “Saruta-ma si taci”, au adunat deja peste 6 milioane de vizualizări pe Youtube.
Arhiva
// 20 august 2018
VIDEOCLIP NOU: Lora feat. Shift – Pana in Rai
Pe final de vară, Lora și Shift și-au unit forțele și au lansat încă un hit estival. „Până în rai” este genul acela de piesă care te duce cu gândul la vacanță „din decembrie până în mai”.
Arhiva
// 20 august 2018
(P) Cum să îi prelungești durata de funcționare a centralei termice
Folosirea corectă a sistemului de încălzire, dar și verificările tehnice periodice ajută centrala termică să își prelungească timpul de folosire, dar și să îți reduci costurile lunare pentru încălzire. Și, pentru că este recomandat să te pregătești cu câteva luni înainte de anotimpul friguros, iată ce trebuie să știi despre posibilitățile de prelungire din punct de vedere al funcționalității centralei termice.
Arhiva
// 20 august 2018
Ținuta de școală: Cum să te îmbraci la școală ca să arăți cool
Chiar dacă este vară și te bucuri din plin de vacanță, ar fi bine să te gândești încă de pe acum la cum o să te îmbraci la școală. De ce? Deoarece, în preajma începutul anului școlar, simți „presiunea vestimentară” din mai multe direcții: colegi, prieteni, părinți și profesii. Prin urmare, dacă vrei să lupți cu respectiva presiune, ar fi bine să începi cât mai repede. În plus, ținutele de școală pe care vei alege să le porți te pot face să te simți mai încrezător (sau încrezătoare) în propriile forțe.
Arhiva
// 20 august 2018
Nici nu a început bine sesiunea de toamnă pentru Bacalaureat, că elevii se întreabă când e sesiunea de iarnă!
Cea de-a doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2018 a început astăzi, 20 august, la probele sesiunii a doua fiind aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi.
Arhiva
// 20 august 2018
Jandarmi la cuțite! Ce feluri de mâncare au în meniu angajații din această structură militară!
Prin metode operative ce țin de secretul jurnalistic și prin alte surse anonime, am reușit să procurăm o listă de preparate pe care unii jandarmi o servesc în meniul zilnic. Așa cum v-ați fi așteptat, au un meniu aparte și felurile lor de mâncare sunt influențate de activitatea lor cu atribuții în asigurarea, menținerea și restabilirea ordinii și liniștii publice.
Arhiva
// 20 august 2018
OPT cântăreţi care s-au despărțit, la scurt timp după ce s-au logodit
S-au iubit, s-au logodit şi s-au… despărţit! Ştim că nu ăsta era mersul normal al lucrurilor, însă uneori inelul de logodnă nu garantează că vei ajunge la altar.
Arhiva
// 20 august 2018
7 femei frumoase și celebre care NU se pricep la gătit
În epoca în care femeile vor să ajungă la putere, tot mai multe dintre ele pierd din vedere elemente care altădată le aparțineau exclusiv. Vorbim aici și despre gătit.
Arhiva
// 20 august 2018
VIDEO | A apărut trailerul celui mai așteptat film HORROR din 2018! Te ține să-i dai play?
Dacă te ține să te uiți la filme horror, atunci ”The Nun” e pelicula pe care n-ar trebui s-o ratezi în 2018. Trailer-ul oficial a apărut, iar ce e și mai interesant este că filmările au avut loc în România.
Arhiva
// 20 august 2018
VIDEOCLIP NOU: Alvaro Soler – Ella
Alvaro Soler, tipul care a făcut toată planeta să danseze pe melodia sa, „La Cintura”, revine cu o nouă lansare. De această dată este vorba despre o melodie romantică, inclusă pe albumul „Mar De Colores” – care va fi lansat în următoarea perioadă.
Arhiva
// 20 august 2018
Selena Gomez nu este de acord cu căsătoria lui Justin Bieber cu Hailey Baldwin: „I-ar frânge inima…”
Selena Gomez încearcă din răsputeri să nu pară afectată de logodna dintre Justin Bieber și Hailey Baldwin și să le arate fanilor că „viața e minunată” și fără Justin, însă apropiații artistei spun că ,în realitate, lucrurile nu stau deloc așa. Selena se roagă ca nunta să nu aibă loc, altfel „i-ar frânge inima…”.
Arhiva
// 20 august 2018
PROVOCAREA ZILEI: Recunoști cântăreața? E una din cele mai iubite artiste din România!
Ea este dovada că esenţele tari se ţin în sticluţe mici. Deşi e una din cele mai scunde artiste din România, are 1,54 metri, este şi una din cele mai sexi şi talentate.
Arhiva
// 20 august 2018
Beyonce s-a îngrășat enorm! Uite cum arată la 98 de kilograme!
Viața nu e deloc ușoară atunci când ești mereu în lumina reflectoarelor. Spre exemplu, Rihanna avea o siluetă apreciată de mulți bărbați, iar femeile din intreaga lume o invidiau. Asta până când… a pierdut lupta cu kilogramele. La fel a făcut și Beyonce.
Arhiva
// 20 august 2018
Demi Lovato a împlinit 26 de ani! Mai știi cum arăta pe vremea când juca în seriale pentru copii?
La 26 de ani, Demi Lovato se poate lăuda cu o carieră de succes, dar și o gramadă de probleme, cauzate în principal de dependența de droguri. Înainte de a avea lumea la picioare, Demi Lovato și Selena Gomez erau niște fetițe adorabile care încercau să-și facă loc în lumea celebrităților. Puțini își mai aduc aminte, dar Demi și Selena au jucat împreună în serialul Barney & Friends. Se întâmpla în urmă cu 15 ani și tot de atunci datează și prietenia lor.
Arhiva
// 20 august 2018
IMAGINI DE COLECȚIE | Andra și Cătălin Măruță, 10 ani de la căsătorie. Uite cum arătau în ziua nunții!
În urmă cu 10 ani, în august 2008, Andra și Cătălin Măruță spuneau „DA!” în fața ofițerului de stare civilă. Au împărțit de atunci bune și rele, au râs, au plâns și au împreună doi copii minunați, pe David și Eva Maria.
Arhiva
// 17 august 2018
Au așteptat cu atenție și nerăbdare! Românii sunt supărați pe Klaus Iohannis că nu a postat niciun selfie cu el în vacanță pe facebook!
Românii urmăresc în fiecare zi cu sufletul la gură activitatea lui Klaus Iohannis pe facebook, dar foarte mulți dintre ei au început să se supere pe Președintele României.
Arhiva
// 17 august 2018
TOP 10 tipuri de CITATE pe care le întâlnești pe rețelele sociale!
Așa cum toată lumea a observat, pe rețelele sociale găsești cea mai mare colecție de citate. Nu exista roman care nu a pus măcar un citat pe facebook sau instagram, din diverse motive, pentru că se regăsea în el, să pară interesant, ca era legat de un eveniment anume, etc, cert este că nu e zi în care să nu îți apară vreun citat pe newsfeed.
Arhiva
// 17 august 2018
Selena Gomez a făcut burtică, dar nu-i pasă! Uite ce fotografie a postat pe Instagram!
Selena Gomez s-a cam îngrășat în ultima vreme, dar nu-i pasă de asta! Vrea să convingă pe toată lumea că există viață și după Justin Bieber. În timp ce fostul ei iubit își face planuri de nuntă alături de modelul Hailey Baldwin, Selena vrea să demonstreze tuturor că „Life’s Great”.
Arhiva
// 17 august 2018
VIDEO NOU: Calvin Harris, Sam Smith – Promises
Calvin Harris și Sam Smith au lansat prima lor colaborare și merită să-i dai play. „Promises” ar putea deveni plăcerea ta vinovată în următoarea perioadă.
Arhiva
// 17 august 2018
VIDEOCLIP NOU: Janet Jackson x Daddy Yankee – Made For Now
Cine s-ar fi așteptat la o colaborare între Janet Jackson și Daddy Yankee? Cei doi și-au unit forțele și au lansat „Made for Now”, o piesă cu un sound interesant și cu un videoclip plin de culoare.
Arhiva
// 17 august 2018
Nick Jonas și Priyanka Chopra s-au logodit! Cum arată și cât costă inelul cu diamant?
La scurt timp după ce au confirmat că formează un cuplu, Nick Jonas și Priyanka Chopra s-au logodit. Iubirea este atât de mare încât și prețul inelului trebuia să fie unul pe măsură.
Arhiva
// 17 august 2018
Connect-R, fascinat de Andra: „Nu se poate așa ceva! M-ai omorât”
Connect-R s-a filmat în mașină în timp ce asculta o melodie pe care Andra o interpretează pe albumul lui Damian Drăghici. Este vorba despre „Lume, Lume”, featuringul dintre Andra, Cabron și Damian Drăghici.
Arhiva
// 17 august 2018
Justin Bieber le-a făcut cunoștință fanilor cu noua lui soră. Micuța este A-DO-RA-BI-LĂ!
Justin Bieber este din nou frate mai mare. Noua soție a tatălui său, Jeremy Bieber, a adus pe lume o fetiță adorabilă foc, la doar câteva luni după nunta la care Biebs a participat alături de fosta sa iubită Selena Gomez.
Arhiva
// 17 august 2018
VIDEO NOU: Kylie Minogue – A Lifetime to Repair
Kylie Minogue a lansat un lyric video pentru cea mai recentă piesă a sa, “A Lifetime To Repair”. Melodia este al treilea single extras de pe albumul Golden, lansat în aprilie.
Arhiva
// 17 august 2018
OMG! Maluma dă cărțile pe față! De ce nu se căsătorește?
În timp ce tot mai multe voci îl acuză de misoginism, Maluma se bucură în continuare de succes pe plan muzical și personal. De mai bine de un an, artistul de origine columbiană formează un cuplu cu fotomodelul Natalia Barulich, iar toată lumea se întreabă când va avea loc nunta.
Arhiva
// 17 august 2018
10 tipuri de oameni beţi pe care îi întâlneşti la petreceri
La sfârşit de săptămână, toată lumea petrece cum poate şi cum ştie mai bine, dar unii cam sar calul la numărul de pahare date peste cap. Şi atunci se întâmplă lucruri.
Arhiva
// 17 august 2018
9 semne că eşti în FRIEND ZONE şi nu ai şanse să ieşi de acolo
Când ai un crush şi te prinzi în jocul seducţiei, s-ar putea să nu-ţi dai seama că, în timp ce „pozai” în Mr./Mrs, Perfect, ai intrat pe terenul minat numit „friend zone”. Adică locul ăla din care e greu spre imposibil să mai ieşi.
Arhiva
// 17 august 2018
9 ilustraţii care arată cum a schimbat Internetul lumea
Ne place să ne dăm toată ziua pe net şi nici nu ne gândim cum am „funcţiona” dacă într-o zi, Doamne fereşte, ar pica toate reţelele. Spooky, nu? Totuşi, a existat viaţă şi înainte de conexiune 24/24, de smartphone, computere şi tablete.
Arhiva
// 17 august 2018
9 artişti de top care şi-au început cariera pe YouTube
Cam tot ce vrei să vezi în ziua de azi la capitolul conţinut video, găseşti pe YouTube. Impactul platformei video a fost atât de mare, încât unele dintre starurile de top de azi chiar şi-au început cariera acolo şi mulţi încă îşi încearcă norocul pentru că nu ştii niciodată cine ţi-ar putea vedea videoclipurile.