Cum se pot vinde rapid cărțile vechi din bibliotecă?
În biblioteca pasionaților de lectură există cu siguranță cărți, dicționare sau enciclopedii care nu se mai pliază pe interesele lor actuale și care ar putea să constituie obiectul unei vânzări avantajoase. Persoanele care au astfel de cărți în bibliotecă și care își doresc să le valorifice sunt cele cărora li se adresează anunțurile de tipul “cumpărăm cărți”.
Opțiunea de a vinde cărțile vechi la anticariat le aduce posesorilor de cărți un venit în plus pe loc. Procedura este simplă și presupune selecția în prealabil a cărților ce vor fi vândute, urmată de contactarea reprezentanților anticariatului și stabilirea locului de întâlnire, care poate fi inclusiv domiciliul vânzătorului.
Ce fel de cărți pot fi vândute la anticariat și în ce cantitate?
Persoanele care decid să își vândă cărțile la anticariatul CumparCarti.ro se bucură de libertate totală în ceea ce privește domeniul și cantitatea cărților. Cele mai multe biblioteci sunt caracterizate de diversitate când vine vorba de subiectul cărților. Tocmai de aceea, la anticariat au șansa să vândă absolut orice carte din bibliotecă, fie că e nouă sau veche.
Cele mai comune domenii sunt literatura, psihologia și istoria. Pe lângă acestea, se pot vinde dicționare, cărți de pedagogie, cărți tehnice, cărți cu autograf, colecții de enciclopedii și orice altă carte. Nu există o limitare a domeniilor, ceea ce îi avantajează pe toți posesorii unei biblioteci. Cât despre cantitate, se pot vinde atât câteva zeci de cărți, cât și o bibliotecă întreagă care cuprinde mii de volume.
De ce este avantajoasă vânzarea cărților vechi la anticariat?
Mulți dintre cei care au cărți vechi în bibliotecă nu își dau seama că le pot vinde foarte rapid, deoarece există tot mai puține persoane interesate să achiziționeze astfel de volume, care au fost publicate sau tipărite cu zeci ori sute de ani în urmă. Totuși, anticariatul CumparCarti.ro este dispus să achiziționeze chiar și cele mai vechi cărți din biblioteca unui cititor interesat să vândă, indiferent că titlul respectiv este unul recent sau unul apărut acum mulți ani.
În acest context, vânzarea cărților vechi la anticariat poate fi clasificată drept soluție rapidă de a obține un venit în plus, având avantaje multiple: cărțile pot să aparțină oricărui domeniu, cărțile pot fi vechi sau noi (atâta vreme cât sunt într-o stare bună), se poate vinde orice cantitate de cărți, anticarii se deplasează la domiciliu pentru ridicarea cărților, plata se face pe loc, iar apelul de vânzare se adresează în egală măsură persoanelor fizice și persoanelor juridice (edituri, librării, etc.)
Așadar, persoanele care își reorganizează biblioteca pentru a obține mai mult spațiu sau cei care vor să obțină un venit suplimentar într-un timp scurt, pot să își vândă cărțile vechi la anticariatul Cumpăr Cărți și să profite de toate beneficiile asociate vânzării acestora.