Este la modă să faci streaming pe YouTube sau pe alte aplicații. Tot mai multe transmisii live sunt realizate și pe Facebook, Instagram sau Tik Tok . De altfel, dezvoltarea rețelei Tik Tok în mod accelerat în ultimul an inclusiv în România se leagă de preferința adolescenților și tinerilor de a consuma cât mai multe video-uri de scurtă durată, dorind divertisment de cât mai bună calitate și câtmai diversificat, cu livrare instantă.
Conceptul de streaming este la mare căutare online, video-urile atrag fani, tendința de consum video intensiv este la modă la nivel internațional. Vloggerii din România au ajuns la cote mari de audiențe și deja sunt tot mai multe situații în care vloggeri ce au pornit de la zero pe internet și-au conturat o imagine puternică, ajungând să fie influenceri cu adevărat. Astfel de creatori de conținut video online ajung să fie foarte populari, să apară în reclame online și offline , chiar la emisiuni TV. Avem astfel o migrare inversă decât până acum, dinspre online spre TV (după ce anterior cei mai mulți influenceri online erau de fapt persoane cunoscute în urma aparițiilor pe posturi de televiziune).
Este evidentă schimbarea tipului de conținut, de la text la video. Până și website-urile de știri includ tot mai des video-uri în articole, pentru a atrage astfel utilizatorii. Ne referim atât la site-urile de știri serioase, cât și la cele de divertisment, de pe nișa monden – can can. Sunt website-uri care lansează emisiuni TV, adevărate televiziuni online, care funcționează însă după alte reguli: poți accesa conținutul oricând dorești, exact ceea ce dorești, absolut gratuit. Specialistii de la THC , o firma romaneasca de gazduire web, confirma acest trend intr-un articol publicat pe blogul companiei.
Pe YouTube există deja seriale online lansate de case de producție audio-video, seriale care se dezvoltă de obicei în jurul unor vedete – vloggeri, influenceri. În general conținutul video online este distribuit în mod natural de utilizatori, în comunitățile online, prin prisma rețelelor de socializare, deci bugetele de promovare sunt aproape inexistente.
Când vine vorba de streaming, cele mai multe persoane se gândesc la celebrele platforme cu filme și seriale, asaltate pur și simplu în pandemie de către utilizatorii forțați să se consoleze doar cu divertisment online, acasă. Netflix și HBO Go sunt cele mai populare astfel de platforme în țara noastră, fiind disponibile pe bază de abonament lunar, cu acces la biblioteci complexe de conținut. Filme și seriale de pe aceste platforme sunt inclusiv de tip conținut original, dedicat, ajungând chiar să fie premiate în competiții cu alte filme și seriale produse special pentru televiziune.