(P) De ce să ții cont când îți cumperi o canapea

Canapeaua este adesea cel mai voluminos mobilier din living, cel ce va domina camera, dând tonul despre stilul de amenajare interioară. Canapeaua este produsul în care investești de obicei cei mai mulți bani, un motiv în plus să alegi ceva de care să fii complet mulțumit. Când ai o canapea confortabilă, rezistentă și aspectuoasă și camera de zi devine mai plăcută. Canapeaua trebuie să reprezinte ideea ta de confort şi de relaxare, aşa cum doreşti.

Publicat: 3 mai 2018, 17:08

Alegerea canapelei potrivite pentru stilul și necesitățile căminului tău nu este un lucru chiar atât de ușor. Opțiunile sunt extrem de variate și de multe ori pierdem din vedere calitățile pe care le doream inițial de la aceasta și sfârșim prin a cumpăra un model greșit, care lasă de dorit atât în ceea ce privește designul, cât și confortul.

Calitatea materialelor din structura și compoziția unei canapele îi influențează costul de cumpărare și durata de viață. În afară de preț, culoare și formă, există și alte lucruri importante de care trebuie să ții seama iar majoritatea nu se văd din prima, dar se simt. O canapea de calitate înseamnă susținerea corpului în diferite poziții, de la șezând la culcat, înseamnă fermitate și rezistență în timp dată de straturile suport și structura ei, înseamnă confort prin tapițerie și perne. Apoi, pentru partea estetică, vizuală contează forma, cusăturile, prezența și volumetria brațelor, designul picioarelor, textura și culoarea tapițeriei.

  • Gândește-te înainte de a cumpăra canapeaua din living pentru ce o vei folosi, pentru că alegerea canapelei să fie făcută în funcție de utilizările dorite. Cu alte cuvinte, dacă știi că va fi folosită doar pe durata zilei, pentru petrecerea timpului în fața televizorului, poți alege un model fix, care este adesea mai ieftin decât modelele extensibile. Dacă însă știi că vei folosi această piesă de mobilier și în calitate de pat de dormit (chiar și ocazional), cumpără o variantă extensibilă.

Sursa photo: https://www.acaju.ro/canapea-gala-chester-paris-wine/

  • Analizează dimensiunile livingului tău înainte de a-ți alege canapeaua potrivită. Aceasta este una dintre caracteristicile cheie ale unei canapele, mai ales dacă apartamentul tău nu are o dimensiune generoasă. Nu supraaglomera camera inutil. Canapeaua de mărime ideală trebuie să se potrivească spațiului pe care ai plănuit să-l aloci acesteia, fără a crea senzația de micșorare a încăperii, precum și preocupărilor familiei tale. De aceea trebuie să măsori foarte bine locul în care vei pune canapeaua, deoarece există posibilitatea ca piesa de mobilier achiziționată să nu se încadreze perfect în locul destinat acesteia, să nu încapă pe ușă, sau dacă este extensibilă să nu aibă spațiu suficient pentru montare/demontare. Nu uita să iei în considerare și numărul de persoane care o vor folosi.
  • Dacă ai un living mai mic, nu vei putea alege o canapea imensă, trebuie să alegi o canapea care să se potrivească exact dimensiunilor și care să nu încarce foarte multe spațiul. Trebuie să ții cont de design și de utilitate: alege o canapea practică, fără colțar, eventual cu spațiu de depozitare dedesubt. În cazul spațiilor mici, canapeaua inevitabil va fi în lumina reflectoarelor, tocmai de aceea pe lângă dimensiune, trebuie să iei în calcul un design atractiv, care să complimenteze întregul living.

Sursa photo: https://www.acaju.ro/produs/canapele-extensibile-bunio-galben-mustar-154x88x92-cm/

  • Dacă ai un living mai mare, poți să alegi o canapea care să suplinească spațiul gol și care să aducă un plus de confort pentru fiecare membru al familiei. Îți poți permite să te gândești dacă ai vrea să te rezumi doar la o singură canapea mare sau dacă nu cumva ar fi mai bine să integrezi în acest spațiu două canapele de două locuri, poate și câteva scaune sau fotolii pe care să le orientezi către o măsuță de cafea generoasă.
  • Dacă vrei ca viitoarea canapea să devină vedeta livingului atunci ai putea să te orientezi către o canapea în formă de L, rotunjită. Aceasta va ocupa mai mult spațiu, va putea găzdui mai mulți musafiri și cu siguranță se va remarca prin volumul și forma sa.
  • Pentru rezolvarea cazurilor cameră de zi/ spațiu de dormit soluția perfectă este canapeaua extensibilă Un aspect foarte important de care trebuie ținut cont înainte de a achiziționa o canapea extensibilă este frecvența folosirii extensiei. Nu este bine să faceți rabat de la calitate, deoarece un somn neliniștit, datorat spațiului de dormit inconfortabil, poate avea repercusiuni asupra sănătății. Alegeți o extensie solidă și robustă, din oțel și nu aluminiu, prevazută cu o plasă metalică sudată sau eventual lamele din lemn, evitați extensiile prevăzute cu benzi elastice, acestea au tendința să cedeze în scurt timp.

În concluzie, dacă canapeaua va fi folosită zilnic, este bine să iei în calcul extensia tip ribalta, deoarece aceasta este singura care îți poate oferi confortul necesar în timpul nopții, comparabil cu cel oferit de o saltea normală. Ca și grad de confort oferit, pe locul doi este extensia de tip click-clack, iar dacă ești limitat de spațiu, atunci poți lua în considerarea modelele sertar și doppel liege.

  • Materialele utilizate în construcția cadrului canapelei sunt foarte importante pentru că definesc longevitatea canapelei

Cele mai rezistente sunt modelele de canapele de calitate cu structura metalică sau din lemn și mai puțin plăci din pal. Lemnul și fierul rezistă mai bine în timp și suportă mai bine greutăți fără se se deformeze. Dar și aici sunt 2 probleme de care trebuie să țineți seama: la cele cu structura în lemn, acesta trebuie să fie din esență tare (nuc, fag…) și nu din esență de rășinoase, iar la cele cu schelet metalic, faptul că acesta este rezistent, dar va îngreuna considerabil canapeaua.

De asemenea, este foarte important ca elementele ce compun structura să fie fixate între ele cu șuruburi/holtșuruburi metalice de calitate și nu lipite cu diverse tipuri de adeziv.

În general, este bine să nu faceți compromis asupra calității cadrului canapelei pentru că asta înseamnă un confort mai scăzut și pe termen lung o cheltuială mai mare.

  • Cele mai indicate variante sunt metalice, chiar dacăa vor fi considerate mai costisitoare, pentru că sunt foarte rezistente și cunoscute ca fiind durabile, mai ales în cazul canapelelor extensibile, care sunt solicitate mai mult decât cele clasice.
  • Pe locul al doilea se situează cadrul din lemn masiv, destul de rezistent și acesta.
  • Iar categoria care ar trebui evitată este a plăcilor din lemn de pal. Dacă analizam însă, în termen de bani, canapelele care au în proporții mai mari cadrul din plăci de pal sunt la prețuri mai scăzute.

Sursa photo: https://www.acaju.ro/product/1369/set-julliet-canapea-extensibila-lada-depozitare-223x95x85-si-2-fotolii-74x64x85-l-x-l-x-h.html

  • Brațele și picioarele canapelelor sunt elementele decorative ce definesc stilul canapelei

În acest caz contează stilul de design al livingului și dacă ți-ai propus să încadrezi canapeaua aceluiași stil. Spre exemplu, picioarele drepte din inox, sunt fără îndoială atribuitele unei canapele moderne, în timp ce picioarele curbate din lemn sau fier forjat completează aspectul unei elegante canapele în stil clasic. Brațele pătrățoase, late, sunt caracteristice stilului minimalist, iar cele cu brațe rotunjite definesc canapelele în stil clasic.

  • Șezutul canapelei este definitoriu din punct de vedere al confortabilității

O canapea de calitate și care care să te facă să ți-o dorești trebuie să aibă șezutul nici foarte moale, dar nici prea rigid, dar trebuie să să te facă să te simți relaxat. Materialele utilizate la fabricarea și construcția șezutului sunt foarte importate și influențează longevitatea și gradul de confort al canapelei. De îndată ce acesta se deformează, canapeaua ar trebui schimbată, deoarece nu mai oferă o poziție confortabilă și sănătoasă corpului tău.

Cele mai populare canapele sunt cele cu cu arcuri datorită unui raport bun calitate-preț, dar și cele cu perne și șezut din bureți. Canapelele cu perne și șezut din spumă memory foam sunt considerate mai confortabile pentru că iau forma corpului și reduc punctele de presiune din corp, dar sunt mult mai scumpe și dau disconfort termic.

  • Alegerea înălțimii spătarului

Multe din modelele moderne, minimaliste, de pe piață, au spătare joase, care deși arată bine, nu sunt tocmai confortabile. În opoziție, modelele cu spătar înalt adesea dublat cu perne moi, sunt deosebit de relaxante și odihnitoare, oferind sprijin în zona cervicală.

Dacă obișnuiești să petreci mult timp pe canapea pentru a viziona programe TV sau a lucra cu laptopul în brațe ori pentru că citești, trebuie să ai o bună susținere în partea lombară și cea cervicală. Asta înseamnă că trebuie să cauți o canapea de calitate care are fie spătarul reglabil, fie cu perne, fie ușor curbat, niciodată drept. Dacă ești atras, totuși, de canapele cu spătar jos (din motive ce ţin de estetică), alege un model cu perne de mari dimensiuni incluse. De asemenea, trebuie să ții cont că o canapea confortabilă nu are niciodată șezutul mai mic decât spătarul și cu cât șezutul este mai lat cu atât gradul de confort crește pentru că-ți poți relaxa picioarele.

Sursa photo: https://www.acaju.ro/canapea-extensibila-nola/ ​

  • Umplutura pernelor depinde de sistemul de construcție și delimitează gradul de confort al canapelei

Când alegeți o canapea extensibilă trebuie să vă uitați și la materialele utilizate în umplerea pernelor șezutului.. Există două tipuri de umpluturi:

  • Umplutura cu puf natural reprezintă o variantă costisitoare, intrând în categoria de lux. Deși gradul de confort este ridicat, pernele cu puf se pot turti ușor și necesită să fie readuse la forma inițială.
  • Umplutura artificială este cea mai răspândită variantă, oferă fermitate pernelor, indiferent de presiunea la care au fost supuse, iar costurile sunt mai scăzute.

Indiferent că acesta poate fi cu arcuri, perne sau cu burete, este foarte important să fie testat înainte de achiziționare. Odată ce șezutul se deformează, canapeaua ar trebui schimbată, deoarece nu mai oferă nici poziție confortabilă și sănătoasă corpului tău și nici nu mai corespunde estetic.

Sursa photo: https://www.brw.pl/inspiracje/?a=1

  • Piele naturală, piele ecologică sau față textilă

Tapițeria este foarte importantă în ceea ce privește confortul și durata de exploatare a unei canapele. Alegerea va fi ghidată de gustul fiecăruia, dar și de aspectele practice. Ar trebui să iei în calcul ce materiale există pentru modelul de canapea pentru care te-ai decis și dacă modelul este dehusabil. Nu uita, nu-i suficient să ai o canapea wow, ea trebuie să răspundă nevoilor tale, trebuie să fie confortabilă și ușor de întreținut. Aspectul estetic este esențial în orice cameră, dar funcționalitatea este prioritară în orice casă

  • Analizează culorile din living pentru a-ți alege varianta potrivită de canapea care să se ți asorteze

Foarte importante sunt culoarea sau imprimeul, pentru care vei opta în alegerea canapelei. Astfel, dacă spațiul tău este destul de neutru în privința culorilor, optează pentru o tapițerie colorată poate chiar cu model, cu forme geometrice, dungi sau flori.

Canapelele sunt o investiție destul de mare, așa că fii atent la ceea ce alegi. Poate în viitor vei vrea să redecorezi, de aceea e important să alegi o canapea în nuanțe neutre, iar culoare poți adăuga cu ajutorul pernelor. Pe de altă parte în funcție de stilul de decorare asupra căruia te-ai decis, canapeaua poate fi pata de culoare care va da personalitate ambientului.

 

Fiecare model are avantaje și dezavantaje, deci nu te grăbi și nu cumpăra sub impulsul momentului. Este important să testezi canapeaua înainte să o cumperi, să te așezi pe ea, să‐i simți rigiditatea și materialul pentru a putea face cea mai potrivită și mai confortabilă alegere pentru tine.

PARTENERI