Pasul 1: Lista de ”to do”
Dezorganizarea este cel mai mare inamic pe care îl ai de înfruntat când te muți într-o altă casă. Pentru ca lucrurile pe care le ai de făcut să nu te acapareze și să devină o sursă de stres, pasul numărul 2 din misiunea pe care o ai de îndeplinit este să faci o listă de ”to do”. Notează aici toate acele sarcini pe care le implică mutarea, cum ar fi: împachetatul lucrurilor, demersurile administrative (dosare medicale, transferul copiilor școlari, dacă este cazul etc.), contactarea furnizorilor de utilități etc. Îți va fi mai ușor să le vizualizezi și să le prioritizezi.
Pasul 2: Sortarea
Nu ar trebui să îți treacă prin cap să începi să împachetezi până ce nu vei scăpa de obiectele inutile din actuala locuință! Primul pas pentru eficientizarea procesului de mutare constă în sortarea bunurilor pe care le ai. Cu siguranță că păstrezi și tu lucruri care nu-și mai găsesc utilitatea sau care sunt deteriorate și pe care nu le mai poți folosi. Prin urmare, ele nu ar trebui să îți ocupe și spațiul din noua locuință. Le poți vinde, le poți dona sau te poți descotorosi definitiv de cele care sunt foarte uzate.
Pasul 3: Împachetarea
Care crezi că este partea cea mai dificilă din povestea cu mutatul? Probabil că ai fi tentat să spui că împachetarea! Într-adevăr, împachetarea lucrurilor tale îți poate da bătăi de cap dacă nu știi de unde să începi. Sfatul nostru este să începi cu acele obiecte pe care nu le folosești zilnic, cum ar fi echipamentele sportive, aparatele de bucătărie etc. În această categorie intră și obiectele de artă sau accesoriile decorative, precum tablourile, vazele, bibelourile și așa mai departe. Lasă mai apoi hainele, cărțile și obiectele care nu sunt casante, în general. Nu uita să etichetezi cutiile în care le așezi, pentru a-ți fi mai ușor la despachetare.
Pasul 4: Transportul mobilierului
Acum că ai scăpat de împachetarea lucrurilor, este timpul să transporți la noua locație obiectele de mobilier. Pentru a facilita acest proces cea mai bună variantă este să apelezi la serviciile unei firme de mutări mobilă. Personalul specializat se va ocupa de demontarea, transportul și remontarea pieselor tale de mobilier, totul cu mare atenție pentru a nu le deteriora. Este mai simplu decât ai fi crezut, nu-i așa?
Pasul 5: Despachetarea
Ai ajuns în noua casă, deci este timpul să despachetezi. După ce ai făcut o curățenie generală, poți începe amenajarea noii locuințe prin poziționarea mobilierului. Acesta este primul pas pe care îl ai de făcut pentru ca designul casei tale să prindă contur. Mai apoi, poți începe prin despachetarea lucrurilor de care ai, într-adevăr nevoie până ce vei finaliza procesul mutării. De exemplu, poți începe cu obiectele pentru baie, cu vesela de bucătărie sau cu accesoriile necesare pentru dormitor.