Orașul Faptelor Bune 2018 își deschide porțile în curând. Uite tot ce trebuie să știi!

Poveștile frumoase se scriu la ZU, în prag de Sărbători. Pentru al treilea an consecutiv, Radio ZU împreună cu Primăria Capitalei organizează maratonul de fapte bune și de îndeplinit visuri: Orașul Faptelor Bune.

Publicat: 4 decembrie 2018, 7:05

Timp de o săptămână, 8 DJ-i ZU se vor muta la kilometrul zero al Capitalei, în Piața Universității, într-o casă de sticlă, de unde vor transmite live, 24 de ore din 24 și de unde vor fi mesagerii Moșului și vor face ca visurile să devină realitate. 

Daniel Buzdugan, Mihai Morar, Răzvan Popescu, Flick ”Domnul Rimă”, Raluca Benavides, Emma Ștefan, Tea Teodorescu și Adi Mihăilă ”The Hitman” sunt cei opt care, între 15 și 21 decembrie vor avea reședința în Orașul Faptelor Bune. 

Au deja ”antrenament” serios din anii trecuți, când i-au ajutat pe cei care au avut nevoie și pe cei care au avut posibilitatea să ofere, să se întâlnească. Pe www.radiozu.ro va fi disponibilă o platformă unde toți cei care au nevoie de ceva își pot înscrie dorințele. Oamenii care pot să ajute se implică tot prin intermediul platformei, iar cei 8 DJ-i care vor lucra non-stop îi vor pune în legătură.

Cei opt au deja experiență din anii trecuți, pentru că Orașul Faptelor Bune este deja la a treia ediție în această formulă. Vino să îi vezi ”în acțiune”, începând cu 15 decembrie, la Universitate! Sau îi poți urmări live 24/24, online. Așa a fost în anii trecuți:


 

PARTENERI