De la probleme vechi de sănătate netratate, la oboseală, toate au fost pe lista de ghinioane a artiștilor. Unii au fost nevoiți să se interneze, iar alții și-au anulat concertele, chiar dacă asta i-a nemulțumit pe fani.
Uite ce artiști au trecut prin momente grele:
Alina Eremia. Artista a început anul cum nu se putea mai prost. În loc să se bucure de vacanța de iarnă, vedeta a trebuit să facă o ”vizită” la spital, în urma un complicații. Alina Eremia suferă de deviație de sept de ani de zile, însă a tot amânat intervenția chirurgicală. Datorită acestui aspect artista a avut probleme serioase cu respirația, fiind obligată să recurgă la ajutorul medicilor.
Irina Rimes. „In noaptea dintre ani m-am trezit din anestezie cu o picătura de șampanie pe buze. Era 00:00, asistentele din sala de reanimare au avut grija de mine sa simt și eu ca e sărbătoare, au deschis geamurile sa aud sunetul de-afara și mirosul de artificii. Cele mai drăguțe asistente ever. A doua zi am petrecut-o tot in reanimare , am fost spălată, hrănită și găurită la fiecare 3 ore pentru analize. Astăzi am mai tras câteva dureri infernale dar după ce mi-au sos tubul din burta , m-am simțit ca noua. Umflata la fata , vânata pe sub ochi și pe la toate incheieturile, am intrat frumoasa de tot in 2020. Dar nu-i bai. Astăzi am “răsfoit” instagramul și toate postările erau despre “ce m-a învățat 2019” . Am stat sa ma gândesc ce m-a învățat pe mine 2019. NIMIC! Nu m-a învățat nimic. Pentru mine 2019 a fost un an greu și s-a terminat și mai greu.”, a scris Irina.
Andreea Bălan. ”A avut o problemă de coagulare a sângelui, iar pentru a depista astfel de probleme se fac anumite analize mult mai detaliate, poate fi o problemă genetică. Putea să moară, sigur, hemoragia este foarte gravă. Este bine că a observat la timp și a mers la medic. O cauză poate fi faptul că are o problemă de coagulare a sângelui, dar aceste probleme se pot depista doar în cazul unor analize mai amănunțite, pot fi cauze genetice. Astfel de cazuri se întâmplă foarte rar, câte gravide ați auzit să pățească așa?”, a declarat un medic.
Ariana Grande. Artista și-a anunțat fanii că nu se simte prea bine prin intermediul Twitter-ului, unde a postat un mesaj care i-a îngrijorat pe aceștia. ”M-am trezit de 10 ori și mă simt foarte rău. Nu știu ce se întâmplă cu mine, dar nu cred că voi putea duce la final concertul de astă seară. Sunt foarte tristă și îmi pare rău. Bineînțeles, prețul biletelor vă va fi restituit. Sunt cu adevărat devastată. Vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru toată dragostea pe care o primesc de la voi. Vă voi ține la curent cu ceea ce se va întâmpla cu mine. Îmi pare rău.”
Miley Cyrus. Anul trecut a primit tratament pentru amigdalită, însă medicii au descoperit o problemă mai serioasă la corzile vocale. Ea a fost supusă unei intervenții şi a trebuit să îşi odihnească vocea pentru câteva săptămâni. Artista a fost nevoită să își amâne toate concertele, până va fi pregătită să le susțină, dar nu există informații legate de cât va dura recuperarea vedetei, deși fanii speră că pauza nu va fi prea lungă, pentru că abia așteaptă să o vadă pe scenă.
Shawn Mendes. Artistul a fost surprins înainte de a da vestea de către un paparazzi ieșind de la medic, iar apoi Shawn a postat pe Twitter și și-a anunțat fanii că nu se vor vedea la concert. „São Paulo, îmi pare rău că trebuie să vă spun asta, dar azi m-am simțit foarte rău și am fost la doctor să văd ce am. Am laringită și o infecție a sinsului cauzate de umflarea corzilor vocale.”, a scris Shawn Mendes pe Twitter.
Madonna. Madonna urma să urce pe scena Wang Theatre în cadrul turneului ”Madame X” când a făcut un anunț pe Instagram: ”Să țin un concert în fiecare seară mă bucură atât de mult, iar să anulez este un fel de pedeapsă pentru mine, dar durerea pe care o simt acum este copleşitoare şi trebuie să mă odihnesc şi să urmez sfaturile medicului pentru a mă putea întoarce mai puternică să continui călătoria Madame X cu voi, toți”.
Cardi B. Aceasta a avut parte la jumătatea anului 2019 de mai multe intervenții chirurgicale, iar medicul i-a recomandat să ia o mică pauză. Cardi a fost nevoită să își anuleze două dintre cele mai importante concerte ales sale: pe cel de la 92Q Spring Bling Festival in Baltimore, dar și pe cel din Texas.