De când a preluat Elon Musk platforma Twitter, apele sunt mai agitate ca niciodată. Mai multe vedete sunt nemulțumite de ceea ce se petrecere acolo, iar printre ele se numără și Gigi Hadid. Deși este mai mult decât familiarizată cu ceea ce înseamnă online-ul, Gigi a decis să renunțe la comunitatea ei de pe Twitter, comunitate care nu era deloc una mică.
Fără să se ascundă, Gigi a recunoscut că motivul pentru care și-a șters contul de Twitter este chiar Elon Musk. Modelul nu este deloc de acord cu politica promovată de afacerist, așa că mai bine a dat un pas în spate. „Mi-am dezactivat contul de Twitter. De mai mult timp, dar, în special de când cu noua conducere, a devenit un mediu plin de ură. Nu este locul unde îmi doresc să fiu. Îmi cer scuze fanilor cu care m-am conectat pe Twitter în ultimii 10 ani. Simt că nu este o platformă sigură. Nu face nimic altceva decât să instige la ură”, a spus Gigi Hadid.
Cei care au urmărit evoluția Twitter de când a preluat Elon Musk conducerea, sigur au observat o serie de schimbări. Lumea boicotează deciziile lui Musk, iar un fost șef de la Twitter spune că „nu știe ce face”. De departe, regula care i-a dat pe toți peste cap este cea legată de deținerea celebrei bife. Musk a propus ca pentru acest „verified”, utilizatorii să plătească lunar o taxă de 8 dolari. Pe lângă asta, în ultimele săptămâni au avut loc o serie de disponibilizări în masă.