De dragul vremurilor bune, Mel B,Melanie C, Emma Bunton, Geri Horner (fostă Halliwell) și Victoria Beckham plănuiseră o reuniune în 2016, atunci când se împlineau 20 de ani de la primul lor hit, însă, din diverse motive, turneul aniversar s-a tot amânat, până acum – când au decis să-l anuleze.
În februarie anul acesta, presa internaţională anunţa că fetele s-ar fi întâlnit cu fostul lor manager, Simon Fuller, pentru a pune la punct toate detaliile privind seria de concerte care ar fi trebuit să aibă loc în SUA și Europa. Fiecare dintre cele cinci membre ale fostei trupe urma să primească 30 de milioane de lire sterline pentru acest eveniment.