Kaya Jones a șocat pe toată lumea după ce a declarat, într-o serie de mesaje postate pe Twitter și preluate de presă, că formaţia “funcţiona ca o reţea de prostituţie” și atât ea cât și colegele ei de trupă erau forţate să facă sex cu manageri din industria de divertisment: „Toate am fost abuzate!”.
10 momente în care Beyonce nu s-a uitat la bani pentru a-și satisface MOFTURILE
„Cât de rău a fost? – mă întreabă lumea. Atât de rau încât m-am îndepărtat de visul meu, de colegele de trupă și de un contract de 13 milioane de dolari.”. „De ce nu am raportat nimănui? Pentru că toate eram abuzate. Personal am fost avertizată că dacă voi spune ceva voi sfarși moartă sau fară carieră„, a mai scris ea.
În replică, fondatorul formației, Robin Antin, a declarat pentru site-ul tabloid The Blast că acuzațiile care i se aduc sunt „minciuni dezgustătoare și ridicole” și o acuză pe Kaya că și-a dorit prin asta ”15 minute de faimă”.
De altfel, acuzațiile sunt cu atât mai grave cu cât trupa ar fi trebuit să se reunească în 2018. Pussycat Dolls a fost una dintre cel mai bine vândute trupe de fete din toate timpurile. A avut două perioade de activitate, între 1993 şi 2003 şi din 2005 până în 2010, iar printre hiturile care le-au făcut celebre se numără: “Don’t Cha”, ”I Don’t Need a Man” şi ”Wait a Minute”.