Iată câteva lucruri care au ieşit, totuşi, la iveală şi pe care puţini le ştiu:
O femeie nu se mărită niciodată cu un prieten. Chiar dacă îl iubeşte foarte mult şi toată lumea o sfătuieşte să treacă la nivelul următor, va prefera întotdeauna un alt bărbat. Viaţa NU trebuie să fie chiar atât de simplă!
Femeile se ceartă mult şi des. Dar asta nu înseamnă că au ceva împotriva persoanei cu care se iau la harţă. De fapt, studiile arată că o femeie se ceartă doar cu cei la care ţine adevărat. Nu îşi consumă energia pe oameni neimportanţi pentru ea.
LOL! Filmul unei ieşiri în oraş CA FETELE. Recunoaşteţi scenariul?
În medie, orgasmul feminin durează de patru ori mai mult decât al unui bărbat. Asta dacă reuşeşte să-l obţină ea prima 🙂
Când se trezesc şi au ochii odihniţi, femeile văd mult mai multe culori decât de obicei. Aşa poate îşi explică şi bărbaţii de ce există atâtea denumiri de nuanţe care pe ei îi depăşesc.
Probleme pe care doar sexul frumos le înţelege. De ce e GREU să fii femeie
Femeile transmit foarte mult prin limbajul corpului. Băieţi, puteţi să le analizaţi cu atenţie, dar pentru prea mult timp 🙂
Femeile suferă de patru ori mai des decât bărbaţii de dureri de cap. Şi nu, acestea nu sunt mereu o scuză ca să te trimită la culcare. Hormonii chiar sunt cei mai mari duşmani ai femeii, uneori!
LOL! Ce fac fetele când cred că nu le vede nimeni. N-ar recunoaşte niciodată asta
Femeile vorbesc de aproape patru ori mai mult decât bărbaţii. Bine, probabil ştiai asta, dar acum chiar s-a făcut un calcul. Dacă ea spune în medie 7000 de cuvinte pe zi, un bărbat apucă să rostească doar 2000.
Când bărbaţii intră în bucluc, femeile sunt cele care le vin în ajutor pentru a rezolva problemele, a le vindeca rănile şi a-i feri pe viitor de belele. Şi nu doar pentru că în ele se trezeşte instinctul matern când văd un băiat că plânge, ci şi pentru că sunt descurcăreţe, inventive şi deştepte 🙂 Vesta antiglonţ, ieşirile de incendiu, ştergătoarele de parbriz şi imprimantele cu laser au fost inventate de femei. Şi nu-i aşa că au făcut tuturor viaţa mai uşoară?
De ce e COOL să fii femeie. AVANTAJE de care doar fetele se pot bucura