OMG! Jennifer Lopez renunță la actorie? „Shades of Blue” se încheie după sezonul 3!

De aproape 3 ani, viața lui Jennifer Lopez se împarte între viața de familie, muzică și serialul „Shades of Blue”, în care J Lo are rolul principal – cel de polițist. Fanii seriei așteaptă cu nerăbdare lansarea celui de-al treilea sezon, însă vestea proastă este că acesta va fi ultimul.

Publicat: 5 aprilie 2018, 12:13
DeSHADES OF BLUE -- "Equal & Opposite" Episode 105 -- Pictured: Jennifer Lopez as Det. Harlee Santos -- (Photo by: Peter Kramer/NBC)

Jennifer Lopez a făcut anunțul, spre nemulțumirea fanilor care sperau și la un sezon 4 – așa cum era anunțat inițial. „M-am bucurat să pot produce această dramă extrem de complicată și să joc rolul unui personaj atât de puternic – o femeie, un detectiv, dar, în primul rând, o mamă. Acum privindu-l cu o oarecare distanță, să fiu în rolul lui m-a întărit și m-a ajutat să devin o femeie mai sigură. Este nebunesc cum unele părți îți pătrund în suflet și te schimbă pentru totdeauna și pentru asta sunt recunoscătore. Mulțumesc NBC și tuturor actorilor talentați, scriitorilor, echipajului și producătorilor pentru că au făcut această călătorie cu noi! „, a declarat J Lo.

OMG! Zayn a cerut-o în căsătorie pe Gigi Hadid chiar înainte de a se despărți. Uite ce i-a raspuns!

Seria, în care Jennifer Lopez și Ray Liotta au rolul principal, va avea premiera celui de-al treilea sezon – de 10 episoade – duminică, 17 iunie. Chiar dacă povestea „Shades of Blue” ajunge la final, J Lo spune că nu vrea să renunțe la actorie. Artista vrea să lanseze o versiune live pentru „Bye Bye Birdie”, care a fost amânată recent până în 2019 din cauza programului său aglomerat.

PARTENERI