JLo se poate lăuda că are un nepot foarte talentat care este pasionat de latura artistică. Brendon a realizat un documentar, ”Draw with me” în care își spune povestea și încercările de a-și găsi identitatea. Jennifer a profitat de popularitatea ei și de cele 130 de milioane de urmăritori și a promovat munca lui Brendon.
”Draw With Me este un film despre un tânăr transgender și despre călătoria sa spre a le spune acest lucru celor din familia sa. Filmul este important și este binevenit acum ca poveste și ca mesaj și poate avea un impact uriaș asupra celor care îl privesc și care trec prin experiența prin care au trecut Brendon și familia sa, în această perioadă de acceptare. Este despre a accepta schimbarea și provocările cu dragoste. Dar și pentru că Brendon este nepotul meu.”, a spus Jennifer pe Instagram.