Rapperul a povestit pentru New York Times despre cele mai grele momente din relația de cuplu, dar și că a făcut terapie de cuplu, alături de Queen B.
Relația celor doi n-a stat mereu pe roze, iar zvonurile privind un posibil divorț au apărut în mai multe rânduri, dar nu s-au concretizat niciodată. „Nu știu ce aș face dacă ar afla copiii mei. Dacă nu s-ar mai uita la mine la fel, probabil aș muri de rușine. Îmi cer iertare, am fost un afemeiat, a fost nevoie să mi se nască copilul pentru a putea vedea lucrurile prin ochii femeii. A fost nevoie să se nască gemenii pentru a crede în miracole”, a spus Jay Z în fața jurnaliștilor.
Artistul a mai povestit că are împreună cu Beyonce, un întreg album, încă nelansat. Cei doi au compus piesele ca parte din terapie, doar pentru a reuși să treacă peste problemele din cuplu.