OMG! Halsey a încercat să se sinucidă când avea 17 ani. A povestit totul acum

În spatele vieții glamuroase și aparent lipsite de griji pe care (pare că) o au vedetele se ascund, de multe ori, drame profunde. Multe celebrități se luptă cu depresia, tulburări psihice și ajung în pragul unor gesturi ireversibile. 

Publicat: 30 ianuarie 2019, 10:49

Este și cazul lui Halsey, care a povestit recent că a avut o tentativă de suicid, pe vremea când era adolescentă. Halsey a dat un interviu și a făcut un pictorial pentru revista Glamour, în care a povestit cel mai negru episod din viața ei. La 17 ani, a încercat să se sinucidă și a petrecut aproape trei săptămâni internată la psihiatrie. 

”Au fost multe lucruri care s-au întâmplat dintr-o dată. Rămăsesem fără direcție. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-am învățat lecția atunci”, a declarat Halsey. Artista a mai spus că și-a dat seama atunci că nu își dorea de fapt să moară și că a fost foarte norocoasă că a scăpat cu bine. 

PARTENERI