Octavian Man merge direct în finala iUmor, la Antena 1

Octavian Man este câştigătorul celei mai noi ediţii iUmor din cel de-al 11-lea sezon și va merge direct în finală. 

Publicat: 16 noiembrie 2021, 10:49

Cea de-a opta ediție iUmor, difuzată sâmbătă seara, în intervalul 20:00 – 22:25 la Antena 1, a fost lider de audiență, la nivelul tuturor categoriilor de public. Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, iUmor a condus topul audienţelor cu un rating mediu de 6.3 şi 22.1% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro TV cu o medie de 5 puncte de rating și 17.6% cotă de piață. Ierarhia s-a păstrat şi la nivel urban şi national. În minutul de aur, 20:53, aproape 1.5 milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau producţia Antena 1.

Actorii Daniela Nane și Patrick Cottet au fost cei doi invitați speciali în cea de-a opta ediție din cel de-al 11-lea sezon iUmor, în timp ce jurații au decis să trimită la votul publicului patru concurenți spectaculoși – Octavian Man, Julie Mayaya, Sara Twister și Abel Megyes. Dintre aceştia, Octavian Man a fost votat preferatul publicului și a fost trimis direct în finală. Tânărul a venit cu răutăţile la pachet şi i-a luat la roast atât pe juraţi, cât şi pe prezentatorii iUmor din culise, iar telespectatorii l-au trimis direct în marea finală a celui de-al unsprezecelea sezon iUmor. 

     

Cel de-al 11-lea sezon iUmor continuă în fiecare sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1! Delia, Cheloo și Mihai Bendeac se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Nici în acest sezon nu vor lipsi invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, vor demonstra că umorul nu are bariere. 

    Delia, Cheloo și Mihai Bendeac își vor exprima opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

    În noul sezon iMai mult umor, Vlad Drăgulin va urmări tot ce se întâmplă în culisele emisiunii iUmor prin ochii personajului Titi Tiriboi, zis Puiu, un impresar de vedete în vârstă de 74 de ani. Serialul iMai Mult Umor, al cărui protagonist este, va însoți fiecare ediție iUmor și va fi difuzat săptămânal, pe Antenaplay.ro.

    În sezonul 11, iUmor lansează o super colecție de haine pentru cei mai cool admiratori. Hanorace, șepci, căciuli sau șosete cu designuri fresh care sigur vor primi trei THUMBS UP din partea prietenilor, vor fi găsite în exclusivitate pe a1shop.ro, platforma de pe care pot achiziţiona produse utile create pentru fanii celor mai urmărite emisiuni ale staţiei!

 

PARTENERI