Aprope două decenii oamenii ăștia chiar s-au crezut ”oameni de valoare”, uitând că demult nu mai erau nici oameni, nici nu mai reprezentau ei înșisi vreo ”valoare”. Ajunseseră doar purtători de valori (și acelea, materiale)
Ai văzut ochii lui Cocoș ieșind încătușat de la audieri? Erau ochii unei vietăți căreia, după ani de zile de coabitat alături de dragoni, caracatițe, lăcuste, șopârle și șerpi, nu-i venea să creadă că este redusă la condiția de om.
Creaturile astea și-au construit o lume paralelă, cu reguli și legi paralele, chiar și corpul lor s-a adaptat ecosistemului nou creat. Dragonii au nevoie de cât mai multe capete, caracatițele de cât mai multe brațe, șopârlele de cât mai multe cozi lepădate voluntar cine-știe-pe-unde atunci când simt amenințarea oricărui pradator.
Până și forma pupilelor a ajuns să nu mai aibă nicio legătură cu geometria ochiului uman. Știați că, bunăoară, caracatița are ochii dreptunghiulari? Explicația oamenilor de știință e că aceste animale sunt într-o permanentă stare de veghe în așteptarea ”hranei” și pentru protecția împotriva dușmanilor.
De la ușa DNA-ului până la portiera dreapta-spate a Duster-ului erau câțiva metri, distanță suficientă cât să observi că, după 13 ore de audieri, Cocoș nu mai avea, ca pe vremuri, pupila dreptunghiulară, de caracatiță. În ochii lui, cu pupile rotunzi, asemenea oamenilor, în acele câteva secunde s-a putut citi asta:
”’LA SFÂRȘITUL JOCULUI, REGELE ȘI PIONUL STAU ÎN ACEEAȘI CUTIE!”
Totu-i trecător. Ne întâlnim la sfârșit, prinț sau cerșetor.
Numai bine, oameni,
Mihai Morar