Fără doar și poate, TikTok-ul este locul unde totul se viralizează cu viteza luminii. Asta a aflat pe pielea ei și Rosalia care a ajuns să fie imitată de milioane de internauți. Modul în care mestecă artista guma a inspirat TikTok-ul, iar glumele și meme-urie au fost la ordinea zilei. Abia acum, cu ocazia Latin Grammy aceata a avut ocazia să explice de unde a pornit totul.
„Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge virală. Pur și simplu repetam pentru turneu, era unul dintre momente. Mă distram cu dansatorii mei, am vrut să fac ceva amuzant. Apoi, am văzut că se distrează pe bune, așa că am decis să introduc momentul în show”, a pus Rosalia în unul dintre interviurile de la Grammy Awards.
Rosalia a oferit și lecții de dicție
Iubita lui Rauw Alejandro este abonată la cele mai bune poziții din topuri și pleacă acasă cu premii de la cele mai importante gale. Believe it or not, se pare că toată lumea îi greșește numele. Asta se întâmplă atât de des, încât a renunțat la a-i mai corecta pe cei care gafează.
Totuși, se pare că Rosalia nu s-a putut abține și i-a predat lui Jimmy Fallon o lecție de dicție. Artista este deranjată de faptul că nimeni nu articulează litera „R” așa cum trebuie. Tocmai de asta, i-a făcut lui Jimmy o demonstrație, pentru a putea învăța și cei de acasă varianta corectă.
Dacă vrei să repeți și tu sau vrei să le arăți varianta corectă prietenilor tăi, îți lăsam asta aici: