Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // Not their lucky one. 15 cupluri care și-au spus „adio!” anul acesta

Not their lucky one. 15 cupluri care și-au spus „adio!” anul acesta

Anul 2021 a fost cu ghinion pentru unele dintre cele mai cunoscute cupluri de vedete. Acestea au decis să își spună ”Adio!” fix când fanii lor se așteptau cel mai puțin. Celebritățile de peste Ocean nu își înneacă ochii în lacrimi, mai ales că știu că orice sfârșit este un nou început.

Publicat: 18 noiembrie 2021, 7:53

Celebritățile nu sunt scutite de suferința unei despărțiri, iar atenția din partea presei face ca totul să fie și mai greu. Paparazzi sunt cu ochii pe ei, iar fanii vor să știe ce s-a întâmplat și speră ca, măcar în unele cazuri, cuplul să-și mai dea o șansă.

Anul 2021 nu a fost cel mai prosper din punct de vedere sentimental pentru marile vedete de la Hollywood. Chiar dacă mai sunt câteva luni din acest an, unele cupluri și-au spus deja „adio!” își rămâne de văzut dacă își vor mai acorda o a doua șansă.

Camila Cabello și Shawn Mendes. Fanii cuplului Shamila sunt în stare de șoc. După mai bine de doi ani de relație, o izolare pe care au petrecut-o împreună, dar și multe piese pe care le-au scris unul despre altul, Camila și Shawn Mendes au declarat că s-au despărțit. Cei doi au făcut anunțul chiar pe Instagram, acolo unde au milioane de urmăritori.

Madelyn Cline și Chase Stokes, actorii care formează un cuplu și în serialul ”Outer Banks”. Cei doi s-au combinat pe platourile de filmare și a fost dragoste la prima vedere. Madelyn și Chase erau împreună de doi și părea că lucrurile dintre ei merg mai bine ca niciodată. Cei doi actori nu au declarat cu subiect și predicat despărțirea, dar fanii cred că ruptura dintre ei s-a întâmplat mai demult, încă de când nu s-au mai afișat împreună.

Gigi Hadid și Zayn. Situația dintre Gigi Hadid și Zayn Malik nu prea mai era roz de ceva timp, iar acum se pare că toate tensiunile au culminat cu despărțirea. De data asta, de vină nu au fost doar ei, ci și mama modelului, Yolanda. Aceasta s-a simțit atacată de una dintre postările lui Zayn de Twitter și a mers la poliție pentru a depune plângere.

Lil Nas X. Artistul care a înnebunit planeta cu piesa ”Old town road” avea o relația cu dansatorul Yai Ariza cel care a apărut și în videoclipul „That’s What I Want”. Cei doi s-au despărțit când nimeni nu se aștepta la asta, dar se pare că au rămas în relații bune. Lil Nas X nu s-a putut abține, iar după despărțire a postat un mesaj care i-a indus pe fani în eroare. Cei care îl urmăresc pe Lil Nas X sunt de părere că acesta este primul indiciu pe care îl oferă în legătură cu bisexualitatea lui.

Alexandra Stan și Emanuel. După ce a ieșit în public și a declarat că este mai fericită ca niciodată și că nu dă nimănui explicații despre relația ei, inevitabilul s-a produs. Alexandra și Emanuel s-au despărțit, iar dovezile sunt chiar pe Instagramul celor doi. Aceștia au șters toate pozele în care apăreau împreună, iar Emanuel a postat și un mesaj care dă de înțeles că nu mai formează un cuplu cu Alexandra.

Mira și Andrei. ”Ei bine, a venit momentul să vă spun că da, ne-am despărțit, cum cel mai probabil ați și bănuit. Era clar și evident că nu mai puteam să o ducem așa la nesfârșit cu ignoranța asta din partea mea fața de întrebările voastre. Nu e că n-aș fi vrut să răspund, drept urmare de asta o fac, ci pur și simplu era o zonă de ceață și pentru noi.

Mario Fresh și Alexia Eram. Cei care îi urmăresc pe Alexia și pe Mario sigur și-au pus întrebarea ce s-a întâmplat între cei doi de nu se mai afișează deloc împreună, mai ales acum când toate circumstanțele sunt în favoarea lor. Înainte de a se întoarce Alexia din Anglia, cuplul declara peste tot că de abia așteaptă să nu mai aibă o relație la distanță și să se mute împreună. Se pare că planul lor nu a mai funcționat la fel de bine și, chiar dacă Alexia și-a luat propriul apartament, Mario nu a vrut să se mute cu ea, invocând tot felul de motive.

Kanye și Irina Shayk au decis să meargă pe drumuri separate, iar primele declarații au fost făcute de o sursă apropiată de-ale celor doi. ”Kanye și Irina s-au despărțit, dar nu a fost niciodată ceva profund între ei. Irina a realizat că nu sunt partenerii romantici potriviți și a pus punct. Probabil, doar s-au distrat împreună, iar acum au decis că este cel mai bine să își vadă de proiectele lor.”

Jason Derulo și Jena Frumes s-au despărțit zilele trecute și nimeni nu se aștepta la asta, mai ales că cei doi au și un copil de patru luni împreună. Jason a declarat că despărțirea îi va face părinți mai buni.

Elon Musk și Grimes au pus capăt relației pe care o aveau de 4 ani. Elon a declarat că sunt ”semi-despărțiți” și că îl vor crește la comun pe fiul lor de un an.

Jennifer Lopez și Alex Rodriguez. Jennifer a decis să își asume despărțirea de Alex și a oferit un interviu în exclusivitate pentru Today show: ”Am realizat că cel mai bine este să continuăm să fim prieteni. Vom continua să lucrăm împreună și ne vom susține în continuare. Ne dorim ce e mai bine pentru noi și pentru copiii noștri. Din respect pentru ei, singurul comentariu pe care îl vom face este acela de a vă mulțumi că ați fost alături de noi.”

Kim Kardashian și Kanye West. După ce actele au fost depuse și divorțul nu mai poate fi evitat s-au aflat și motivele reale ale separării. La motivele divorțului, Kim a bifat căsuța cu ”diferențe ireconciliabile”, semn că atitudinea rapperului nu mai poate fi corectată, cu atât mai puțin să se revină la atmosfera de dinainte. Cei doi au convenit că nu vor împărți averea, Kim având în conturi un miliard de dolari, iar Kanye 2 miliarde de dolari, dar vor împărți anumite proprietăți. 

Zoe Kravitz și Karl Glusman. Mariajul lor nu a fost deloc unul de lungă durată. După 18 luni, cei doi au depus actele de divorț, deși erau împreună din anul 2016.

Ben Affleck și Ana de Armas. Ben i-a spus ”adio” iubitei sale, iar acum pare mai îndrăgostit ca niciodată de Jennifer Lopez. Cei doi au mers împreună în Montana. Nu toți foștii parteneri merg împreună în vacanțe, așa că asta i-a pus pe gânduri pe fanii celor doi. ”Au mers doar ei doi. Totul este natural între ei, chimia este ireală chiar și după atâta timp. Au luat totul de la capăt de unde rămăseseră și acum tot ce contează este să se bucure unul de compania celuilalt.”, a declarat o sursă pentru E!

Zac Efron și Vanessa Valladares. La aproape un an de când a cunoscut-o pe Vanessa, Zac i-a spus adio. Cei doi se înțelegeau de minune, dar se pare că actorul a revenit încet, dar sigur la planurile actoricești. Zac a fost nevoit să se mute din Australia pentru a filma la noul lui film. Cel care a confirmat despărțirea este un amic din anturajul actorului, Kyle Sandilands. Kyle a declarat pentru The Daily Telegraph că între Zac și Vanessa lucrurile nu mai mergeau bine de mult timp, iar ideea despărțirii a fost luată de mult în considerare de cei doi.

PARTENERI