Nicole Cherry a fost invitata lui Damian Drăghici la podcastul pe care acesta îl realizează pe Youtube. Cei doi s-au întins la discuții, au abordat diferite subiecte precum relația lui Nicole, viața de mamă, dar și etnia ei.
Întrebată dacă se simte discriminată, Nicole nu a stat pe gânduri și a oferit cel mai sincer răspuns. ”M-am simțit discriminată înainte ca oamenii să știe că sunt țigancă. În momentul în care am devenit cunoscută, oamenii nu știau că eu sunt româncă și am avut parte de un val de comentarii extrem de frumoase, de cât de bine cânt în engleză, ce bine sună accentul meu jamaican, reggae, ba că sunt franțuzoică, ca ba sunt din Jamaica, că sunt mulatră. În momentul în care au aflat că sunt româncă, a început hate-ul. Că nu mai am accentul potrivit, că ma screm când cânt. Cred că e o chestie specifică a românilor.
Când au aflat că sunt țigancă au fost așa, câțiva rătăciți pe care nici nu i-am băgat în seamă. Când s-a aflat că sunt țigancă, deja nu mai era o simplă întrebare, devenise un pic obraznic subiectul. Tata a simțit acest lucru și a fost sunat de una dintre revistele de monden și întrebat ”Domnul Ghinea, fata dumneavoastră este țigancă?” La care tata a răspuns ”Doamnă, dacă spun că e țigancă, mă supăr eu, că sunt român. Dacă spun că e româncă, se supără mă-sa ca e țigancă” și i-a închis.
Eu dacă aș renega vreodată că sunt țigancă, e ca și cum mi-aș renega propria mamă de la care am învățat cel mai mult.”