Când spui Spotify, spui muzică. Mai nou, aplicația și-a dezvoltat și o latură de podcast-uri care par a fi din ce în ce mai mult pe placul utilizatorilor. Cum cerințele utilizatorilor sunt din ce în ce mai diverse, Spotify a venit cu o veste bună: va lansa o serie de audiobook-uri.
Noutatea nu constă neapărat în cărțile audio, ci în vocile ce vor putea fi auzite. Spotify a bătut palma cu actori celebri de la Hollywood pentru a aduce la viața pe platformă diferite opere. Ceea ce este și mai surprinzător este faptul că această colecție de audiobook-uri va fi disponibilă și pentru cei care nu au cont premium.
Chiar dacă nu este pentru prima dată când Spotify face asta, utilizatorii se așteaptă la ceva măreț. Momentan, serviciul este disponibil în America, Canada, Australia și Marea Britanie.