Selena Gomez dă restart capitolului dragoste. Artista a fost surprinsă zilele trecute în timp ce lua cina la un restaurant din New York. Selena nu a fost singură, ci a avut o companie pe măsură: jucătorul NBA Jimmy Buttler. Cei doi au fost văzuți de către paparazzi, dar și de fanii care se aflau în restaurant în acel moment. Chiar dacă Selena și Jimmy nu au făcut nicio declarație despre ceea ce se întâmplă între ei, o sursă a declarat că cei doi nu exclud posibilitatea unei relații, doar acum, Selena vrea ca lucrurile să decurgă de la sine.
Pe plan profesional, Selena stă foarte bine. Artista și-a lansat anul acesta propriul show de cooking, a regizat și un documentar pentru Netflix, iar lista nu se încheie aici. Selena a produs propria ei comedie romantică, iar sfârșitul anului 2020 a culminat cu obținerea unui rol foarte controversat. Așa cum probabil era de așteptat, Selena va avea rolul principal. Artista o va interpreta pe Silvia Vásquez-Lavado, prima femeie gay care a cucerit cele mai înalte vârfuri muntoase.