Un avocat din Egipt s-a supărat destul de tare pe cei de la Netflix. Gigantul a lansat un documentar despre Cleopatra, iar adevărata problemă abia acum se ridică. Cleopatra, personajul principal este interpretată de o actriță de culoare. Se pare că asta a revoltat mai multe persoane care nu sunt deloc de acord cu viziunea regizorului de a o transforma atât de mult pe Cleopatra.
Potrivit Egypt Independent, avocatul Mahmoud al-Semary a deschis un dosar pe numele Netflix. În respectivul dosar, el cere interzicerea difuzării documentarului în Egipt.
Avocatul i-a acuzat pe cei de la Netflix că au participat în mod voit la distrugerea imaginii Cleopatrei. Ba mai mult, susțin că nu au respectat principiile și valorile societății islamice.
Nu este pentru prima dată când Netflix are astfel de probleme
„Pentru a păstra valorile naționale și culturale ale Egiptului vii în toată lumea, a trebuit să pun la cale acest demers”. De asemenea, ministrul antichităților egiptene, Zahi Hawass a acuzat Netflix pentru că a falsificat evenimentele și pentru că a deportretizat-o pe Cleopatra.
„Documentarul este fals. Cleopatra a avut origini grecești, ceea ce înseamnă că era blondă, nu de culoare.”
Trailerul publicat de Netflix pe Youtube are peste 2.1 milioane de vizualizări, dar, între timp, comentariile au fost oprite.
Din distribuție fac parte Adele James, Craig Russell și Jada Pinkett Smith, producția afirmă că prezintă „viața celor mai proeminente și iconice regine africane.”
„Acest sezon o va prezenta pe Cleopatra, unu dintre cele mai puternice, faimoase, dar, în același timp și neînțeleasă femeie din lume”, continuă descrierea synopsisului. Momentan, cei de la Netflix nu au comentat acest subiect.