Potrivit martorilor, iubita DJ-ului era la volanul unui Range Rover. În momentul în care mașina din fața ei, o Honda, a încercat să vireze la stânga pe o străduță din Beverly Hills, Aarika nu a încetinit și a intrat din plin în mașina în care se aflau două fete. În urma impactului, autoturismele s-au răsucit pe șosea, iar airbagurile au sărit.
Polițiștii au intervit rapid, însă victimele s-au arătat mai degrabă deranjate că nici Calvin Harris, nici iubita lui nu au întrebat dacă sunt în regulă. Celebrul cuplu a fost invitat într-o casă din apropiere să aștepte ca cineva să vină să îi ia. Ambele mașini au fost tractate, dar surse citate de TMZ susțin că cele două fete se confruntă acum cu dureri și intenționează să depună o plângere la poliție.
Acesta nu este primul accident al lui Calvin Harris în L.A. În urmă cu câțiva ani a fost implicat într-un accident grav lângă Canyon Coldwater și a avut nevoie de spitalizare.