Selena Gomez este prezentă în lumina reflectoarelor de la vârsta de 7 ani. Atunci, a luat prima sa audiție și, tot de atunci, nu a mai luat deloc pauză de la această carieră. Chiar dacă este faimoasă, Selenei nu i-a mers mereu bine pe toate planurile și fix despre asta a vorbit în primul ei documentar. Artista și-a arătat toate vulnerabilitățile, dar și toate momentele în care a simțit că va ceda presiunii sociale.
În „My mind and me”, Selena a vorbit pentru prima dată despre faptul că nu poate avea copii. Totul este din cauza medicației pe care o urmează pentru a trata bipolaritatea. De parcă asta nu era de ajuns, artista a aflat încă din momentul operației că transplantul de plămâni va funcționa la parametri optimi doar 30 de ani. Tot în acest documentar a precizat și că Taylor Swift este singura ei prietenă din industrie și nu s-a ferit să recunoască că a mers la diverse centre de realibilitare.
Selena Gomez, declarații tulburătoare
„Vreau să fiu foarte sinceră cu asta. Am fost la patru centre pentru a mă trăta. Cred că aveam vreo 20 de ani când totul a început să fie extrem de întunecat pentru mine. Atunci mi-am dat seama că nu pot controla ceea ce simt, fie că era de bine sau de rău.
Totul dura săptămâni sau chiar luni bune. Câteodată, nu puteam să dorm zile în șir. Eram convinsă că trebuie să cumpăr tuturor persoanelor pe care le cunosc câte o mașină nouă. Simțeam că este cadoul pe care trebuie să îl împart celor din jurul meu. Era un simptom maniac de control.
Am început să am depresie, prima dată, apoi m-am izolat. Nu era capabilă să mă ridic din pat. Nu voiam ca cineva să vorbească cu mine. Prietenii îmi aduceau mâncare, dar niciunul dintre noi nu știam despre ce este vorba. Erau săptămâni la rând în care stăteam în pat și nu voiam să cobor. Am vrut chiar să mă sinucid, crezând că lumea va fi mai bună fără mine.”, a povestit Selena Gomez pentru cei de la Rolling Stone.