Khloe Kardashian nu a avut deloc noroc în dragoste. Deși are un copil cu Tristan Thompson, cei doi nu au rămas împreună. Mult timp au tatonat terenul și au ajuns la concluzia să mai dea o șansă relației. Pe cât de entuziasmată a fost Khloe, pe atât de neascultător a fost Tristan. Sora lui Kim l-a mai iertat și în trecut pentru infidelitate, dar asta nu l-a împiedicat să calce din nou pe bec.
Khloe a suferit mult după despărțirea de Tristan, iar ideea că acesta mai are un copil cu o altă femeie despre care nu a spus nimic, a fost picătura care a umplut paharul. Tocmai de asta, Khloe a decis să meargă mai departe și cum nu a dus niciodată lipsă de propuneri din partea bărbaților, aceasta s-a ales deja cu un nou iubit. Este vorba despre un detectiv privat care i-a fost prezentat chiar de către sora ei, Kim, în timpul unei cine.
Surse apropiate au confirmat deja relația pentru tabloidele de peste Ocean, dar se pare că sora lui Kim este deranjată, în continuare, de fostul ei partener. Tristan Thompson este extrem de gelos și nu concepe ca fosta lui iubită să fie în brațele altui bărbat. Aceasta încearcă să îi recapete încrederea lui Khloe, dar este puțin probabil să mai primească o a patra șansă.