Un Nou Univers intră într-o numărătoare inversă nouă pentru noi. Concert – este un termen pe care încercăm să-l redefinim, să-i dăm o altă însemnătate, o nouă aşteptare.
2015 este un an în care lumea s-a schimbat definitiv pe aproape toate planurile. Şi în bine şi în rău. Din punct de vedere al artiştilor sau creatorilor, tehnologia a avansat atât de mult încât îţi permiţi să visezi la aproape orice şi să se şi poată întâmplă. Idei să ai, răbdare şi putere de muncă. În rest, nici măcar cerul nu mai este limita. Ci universul. Un Nou Univers.
Suntem într-un an când s-au făcut descoperiri astronomice extraordinare, pe care nu ni le-am fi putut închipui acum câţiva ani sau zeci de ani. Universul se extinde. La fel ar trebui şi visele noastre, dorinţele, ideile.
Multimedia – un termen care din 7 octombrie va fi mai apropiat de muzică rock, de ideea de concert, de spectacol. Comunicarea este vitală în aceste vremuri. La fel şi nevoia de reacţie imediată, de exprimare, de apartanenta la un moment unic, la o comunitate puternică.
Toate aceste nevoi şi pofte le ‘hrănim’ în spectacolul nostru de la Sala Polivalentă. Lumea din sala, dar şi cea care nu este acolo va face parte din scenă, din concert, din spiritul şi atmosfera universului nostru.
Sunt cel puţin 3 inovaţii tehnologice pe care le experimentăm la spectacolul din 7 octombrie. Două dintre ele ar putea fi o piatră de hotar în viitorul spectacolelor din România.
Îndrăznim să visam asta. Îndrăznim să sperăm. Îndrăznim să încercăm. Îndrăznim să riscăm.
Tu, îndrăzneşte să să îţi depăşeşti limitele şi să-ţi găseşti propriul univers. Sigur ne vom întâlni curând.