În timp ce Kim Kardashian trece printr-un divorț, Kendall se gândește să devină mamă. Totul se întâmplă în ultimul sezon din KUWTK, care va avea premiera pe 18 martie. Kim a postat un nou teaser pe internet, iar fanii reality show-ului au văzut puțin din ce va fi sezonul al 20-lea și ultimul din aventura familiei Kardashian-Jenner. Kendall, singura dintre surori care nu are copii, se gândește să devină mamă în curând. Într-o secvență din teaser, Kendall se joacă cu unul dintre nepoții ei și spune: ”Îmi doresc foarte tare copii, în curând”. Așa că, în cazul în care te intrebi care va fi următoarea dintre cele cinci surori care va deveni mămică, s-ar putea ca răspunsul să fie Kendall.
Fotomodelul de 25 de ani tocmai a lansat pe piață propriul brand de tequila și este ocupată în această perioadă cu promovarea lui. Este singura dintre cele cinci surori care nu s-a grăbit să-și întemeieze propria familie, dar se pare că acum a început să îi ticăie și ei ceasul biologic.